Compania care administrează insolvenţa Realitatea Media a reziliat contractul de management cu Asesoft. Mutarea a deschis cutia Pandorei la sediul postului de ştiri. Ieri a fost o zi plină la Realitatea Media, compania care operează licenţa Realitatea TV.
Focul care a aprins fitilul a fost anunţul companiei Rovigo, administratorul judiciar al Realitatea Media, prin care rezilia contractul de management dintre Realitatea Media şi Asesoft, companie controlată de Sebastian Ghiţă. Anunţul a fost urmat de numeroase declaraţii ale ambelor tabere - patronul Elan Schwartzenberg şi Ghiţă - şi de e-mailuri către angajaţi. Sebastian Ghiţă nu se lasă bătut şi ameninţă să falimenteze Realitatea Media.
Sorin Enache, directorul general al Realitatea, a fost desemnat să administreze compania sub autoritatea Rovigo, după ce contractul de management a fost denunţat începând de ieri. Legea insolvenţei permite această acţiune: „În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/ lichidatorul poate să denunţe orice contract (...)".
În ceea ce priveşte banii pe care Asesoft i-a investit în Realitatea Media, Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea, a declarat, citat de Mediafax: „Contractul specifică faptul că orice sumă de peste cinci milioane de euro se datorează managementului defectuos... drept care nu se recuperează. Suma de bază de cinci milioane de euro se poate recupera peste cinci ani, dar, în cazul întreruperii contractului din culpa Asesoft, se pierd şi aceşti bani".
Elan Schwartzenberg a mai precizat că, din câte a observat în hârtiile contabile, în ultimele luni, Asesoft nu a investit niciun ban în afara celor colectaţi din piaţă de regia Media Consulta, care administrează spaţiile publicitare ale Realitatea TV.
Ghiţă atacă duoul Vîntu-Schwartzenberg
Sebastian Ghiţă, fostul manager Realitatea TV şi ce