Una din noile surprize ale sondajelor de opinie din aceasta perioada tinde sa devina aplicarea teoriei spiralei tacerii la electoratul traditional al PSD. Altfel spus, exista oameni care sunt, prin toate caracteristicile lor, votanti obisnuiti ai PSD (simpatizanti ai liderilor PSD, spre exemplu), dar care, atunci cand se pune problema asumarii efective a unei optiuni de vot, devin nehotarati sau chiar opteaza pentru alte partide. Acest grup a crescut destul de mult in ultimele luni, fenomen care arata ca PSD devine tot mai mult o optiune de vot indezirabila. Multe sunt motivele pentru care se intampla acest lucru, printre ele numarandu-se atat demonizarea mediatica a PSD de dupa 2004, cat si incertitudinea de la varful partidului. Exista insa si cauze care tin de lipsa de coerenta a noului proiect politic propus de Mircea Geoana.

Atunci cand analizam felul in care evolueaza actualul presedinte al PSD, trebuie sa tinem cont de traseul "modelului" sau politic, britanicul Tony Blair. In repetate randuri s-a vazut dorinta lui Geoana de a aduce in Romania experienta "New Labour", care a dus la transformari majore in viata politica engleza.

O scurta comparatie: in momentul in care Blair a preluat conducerea partidului, situatia laburistilor era relativ dificila; puternic atasata miscarii muncitoresti, viziunea stangii britanice nu reusea sa ii invinga pe conservatori in ciuda esecurilor majore ale acestora. In Romania, nu putem vorbi de acelasi lucru - schimbarea la varful social-democratilor s-a facut intr-un moment de erodare proprie, nu a adversarilor. Asadar, conditiile sunt mai grele pentru Mircea Geoana.

Venirea la putere a lui Blair a fost o solutie nespecifica, fiindca acesta nu era un lider de stanga propriu-zis. Provenind mai degraba dintr-un mediu conservator, el reprezenta o solutie atractiva pentru un electorat mai larg: simpatizat si de