Turcia si democratia sa cu aroma islamica pot sa nu satisfaca toate gusturile, insa progresele din epoca Erdogan sint incontestabile. Tara a avut parte de prea putin islamism si de ceva mai multa democratie decit in trecut. Alegerile legislative anticipate din Turcia, desfasurate duminica trecuta, au fost asteptate in Occident cu mult mai mult calm decit de obicei. Nu se punea, desigur, problema invingatorului. Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP), condus de premierul Recep Tayyip Erdogan, putea conta pe un sprijin consistent din partea electoratului, dupa o guvernare eficienta in plan economic si extrem de moderata, chiar timida, din perspectiva marii falii ce divide societatea turca - aceea intre islamisti si secularisti. Rezultatele alegerilor au confirmat anticiparile cvasiunanime ale analistilor: islamistii moderati din AKP au obtinut chiar mai multe voturi decit la precedentul scrutin, in ciuda eforturilor adversarilor lor politici de a sugera ca laicitatea - fundamentul statului turc modern - este in pericol.
Victoria lui Erdogan a fost clara, insa nu decisiva. In primul rind, reprezentarea parlamentara a AKP este mai mica decit in cazul precedentului scrutin, in ciuda numarului de voturi mai mare obtinut duminica trecuta. Explicatia rezida in prezenta unui prag electoral de 10% (imens, dupa standardele democratiilor europene). In trecuta legislatura, acesta blocase accesul in Parlament al citorva mici formatiuni de opozitie, iar AKP profitase de redistribuirea mandatelor. Acum, insa, va exista o opozitie ceva mai semnificativa, constituita din centristi si din nationalistii asociati ierarhiei militare turce, careia i se adauga un grup de deputati kurzi, alesi ca independenti.
In masura in care se accepta ca virfurile armatei au stat la originea actualei crize politice, prin incercarile lor (reusite) de a bloca alegerea unui membru AKP in functia
