Un hoţ de fier vechi, care fura din sistemul de irigaţii al comunei constănţene Bărăganu, a ajuns în stare gravă la spitalul din Constanţa. El a stat îngropat peste trei ore sub malul de pământ care s-a prabuşit peste el. Omul a avut noroc pentru că a fost observat în timp ce el şi un complice coborau într-un puţ improvizat pentru a ajunge la conducta ANIF pe care urmau să o fure pe bucăţi. Sursa: ISU
Incidentul a avut ieri după amiază. Când au ajuns la locul cu pricina, agenţii de pază şi-au dat seama că cei doi suspecţi dispăruseră sub un mal de pământ şi au alertat autorităţile. Primul care a ajuns la faţa locului a fost şeful de post al Postului de Poliţie Bărăganu, Lucian Robert Sârbu. Poliţiştii, pompierii de ISU Dobrogea şi oamenii primăriei Bărăganu căutau, de fapt, două persoane.
Şeful de post din comună, a reuşit să comunice cu una dintre victime, Said Omer, de 49 de ani, din Cobadin. Hoţul se afla în stare de soc. Intervenţia era aproape imposibilă pentru că pământul se prabuşea la orice mişcare. Un buldozer adus de primărie a fost inutil. Timp de două ore, pompierii aflaţi la faţa locului nu au găsit nicio soluţie pentru a interveni.
Până la urmă, cel care şi-a luat inima în dinţi pentru a salva victimele a fost şeful de post al comunei Bărăganu, Robert Lucian Sârbu. Nu a ţinut cont că victimele erau oameni certaţi cu legea. Legat cu o sfoară, poliţistul a coborât în conducta de irigaţii, s-a târât 20-30 de metri şi, în final a ajuns la cel cu care comunicase anterior. Victima, care era acoperită de pământ , avea o mână ruptă, era în şoc hipotermic şi abia mai respira. Poliţistul a îndepărtat pământul cu mâinile goale reuşind să îl elibereze pe Said Omer. Apoi, l-a cărat pe bărbat în spate şi l-a scos cu greu afară. Victima a fost preluată de medicii de la ambulanţă care l-au transportat la spitalul din Constanţa. Suspect