In favoarea cui s-a produs, in fapt, pierderea, atata cata a fost? Si care ar fi, in principiu, tabloul geografic al acestor transferuri?

La opt zile dupa alegeri, incerc aici o serie de consideratii dublate de intrebari, in lipsa unor informatii de substanta, detaliate despre resorturile votului. Dupa aparitia acestora, in primul rand gratie studiilor intreprinse pe marginea sondajelor de opinie si a altor date empirice relevante, vom vedea unde si cat de mult trebuie amendate aceste pareri. S-au folosit destule metafore pentru structura votului din 9 decembrie, eu propunand-o astazi pe cea a menghinei. S-a observat o presiune intensa asupra PDL, inceputa chiar dinainte de anuntarea masurilor de austeritate din 2010, dar care a crescut treptat in intensitate (cu oscilatiile normale). Ea a contribuit la plecarea de la putere a doua guverne dominate de PDL, a devenit clara sub aspect electoral la locale, a atins punctul de maxima intensitate la referendumul esuat pentru demiterea presedintelui, apoi s-a concretizat si duminica trecuta. Nu pot argumenta pe larg de ce in conceptualizarea acestei presiuni trebuie sa gandim in procente si nu in numar de voturi. Baza de calcul a fortei politice si a reprezentarii parlamentare o reprezinta, pana la urma, procentele din totalul celor care se prezinta la vot. Oamenii pot sa voteze azi si sa ramana acasa data viitoare; astazi sa fie in localitate, iar data viitoare in Italia; astazi sa te aleaga, iar maine, desi in principiu continua sa te prefere, sa considere ca nu ti-ar strica o lectie si sa nu se duca la vot. Procentele din voturile valabil exprimate creeaza o continuitate logica intre acte individuale disparate. Din punctul meu de vedere, alegerile legislative au confirmat faptul ca votul a fost unul clar politic. Probabil ca omul (candidatul) a contat mai putin decat in 2008 tocmai pentru ca acum, spre deosebire de