Lucrarile de amenajare a spatiului public din Piata Universitatii vor fi gata la primavara, a declarat joi primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul a declarat ca desi lucrarile sunt pe ultima suta de metri, mai trebuie facute cateva "retusuri": vor fi puse cateva gradene cu verdeata, banci, fasia alba de beton din jurul statuilor va fi lacuita, iar in piata va fi amenajata o terasa. De asemenea, transformatorul urias de langa Muzeul de Istorie va disparea. Saptamana aceasta Primaria Capitalei a inlocuit si capacele gurilor de aerisire din mijlocul pietei - niste cutii de beton de peste un metru inaltime - cu unele mai mici, asemanatoare unor banci, pe care cetatenii pot sta. Masura vine dupa ce arhitectele care au castigat proiectul de amenajare a pieteti au declarat ca municipalitatea a mutilat piata, iar presa scris despre aceste probleme.
"Am vorbit cu arhitectul sef si i-am spus sa gandeasca altfel acele aerisiri, sa corectam putin, ca nici nu se putea sta pe ele, ca sa se odihneasca cineva. Nu faceau parte din peisaj, semanau cu niste buncare. I-am rugat frumos sa le modifice fiindca gurile de aerisire trebuiau acolo. Pana la primavara o sa rezolvam. Mai sunt lucruri de amenajat, de pus banci, niste gradene verzi, visez la o cafenea prezenta aici, sa aiba mesele afara, ca vizavi de Primaria din Viena, unde nu deranjeaza pe nimeni. Din moment ce au fost cateva tuse nereusite, incercam sa le indreptam", a declarat primarul Sorin Oprescu, joi, la inaugurarea parcarii subterana din Piata Universitatii. Intrebat daca ii place cum arata, edilul sef a declarat ca mai pot fi facute imbunatatiri, dar ca la primavara va arata bine.
Ce spune Primaria Capitalei despre amenajarea Pietei Universitatii: - intre piata si cladirile invecinate au fost plantati mesteceni si stejari rosii;
- la amenajarea pietei s-a utilizat, pe langa b