Născut în Oltenia în 1931, într-o familie de ţărani săraci, Ştefan Andrei a fost coleg de generaţie politică cu Ion Iliescu, Cornel Burtică, Mircea Anghelescu, Ştefan Bârlea, Cornel Pacoste.

S-a identificat, ideologic şi psihologic, cu noul regim. A lucrat o scurtă vreme la "Scânteia Tineretului", a făcut cariera în UTM, a terminat Institutul de Construcţii. A fost unul dintre activiştii promovaţi de Nicolae Ceauşescu în cadrul UASR, a ajuns rapid şeful secţiei internaţionale a UTM, a stabilit contacte internaţionale care aveau să-i servească în anii ulteriori. După 1965, a lucrat ca adjunct al Ghizelei Vass la Secţia Internaţională a CC al PCR. În septembrie 1965, a făcut parte din grupul de lucru care a însoţit delegaţia condusă de Ceauşescu în timpul vizitei în URSS. Relaţia cordială cu "Ghizela de fier" l-a avantajat în anii următori, ştiut fiind că aceasta se bucura de încrederea cuplului Ceauşescu.

Uneori, memoria îi joaca feste discuţia cu Lavinia Betea. Din păcate, interlocutoarea nu observa erorile făcute de Andrei, iar notele se fac ecoul acestor confuzii. Vorbeşte despre întâlnirile cu profesorul de socialism ştiinţific Radu Florian, dar îl numeşte Mircea Florian, iar nota trimite automat la respectatul filosof omonim. Menţionează că, iritat de faptul că "Europa Liberă" vorbea favorabil despre Andrei, Ceauşescu ar fi citat cuvintele marxistului Bauer "Atunci când te laudă duşmanii, să te gândeşti unde-ai greşit" (p. 357). Nota ne informează că este vorba de tânărul hegelian Bruno Bauer, amic de tinereţe, apoi adversar al lui Karl Marx. În realitate, este vorba de August Bebel, cunoscut militant social democrat german.

Pe de altă parte, Andrei face un portret memorabil ploconitorului Manea Mănescu, cel care a ajuns să-i sărute mâna lui Ceauşescu. Petre Roman îi apare ca o cantitate neglijabilă, aminteşte în schimb că a fost