Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O companie germană investeşte 15 milioane de euro la Jucu

Publicat in Adevarul, joi 17 ianuarie 2013 ·

Compania germană Karl Heinz Dietrich International Exped va construi în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu un depozit logistic, pe un teren de 4,4 hectare, investiţia ridicându-se la 15 milioane de euro.

„Am semnat joi contractul cu Karl Heinz Dietrich International Exped. Prima etapă a proiectului cuprinde o investiţie de 5 milioane de euro, urmând ulterior să crească la 15 milioane de euro. În prima etapă vor fi angajaţi 80 de oameni, iar numărul va creşte la 200", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, într-o conferinţă de presă.

La rândul său, preşedintele Karl Heinz Dietrich Internaţional Exped, Hans Ulrich Dietrich, a declarat că decizia privind deschiderea unităţii în judeţul Cluj a ţinut cont de facilităţile oferite de parcul industrial şi că depozitul va fi finalizat în aprilie-mai 2014, arată Mediafax.

În Parcul Industrial Tetarom III de la Jucu sunt prezente cu unităţi de producţie, printre altele, companiile Bosch şi DeLonghi.

Karl Heinz Dietrich International Exped, care se ocupă în principal de transporturi rutiere interne şi internaţionale, a fost înfiinţată în 1946. Compania este prezentă în România din 1997, cu facilităţi logistice la Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 3 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum o ora
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum 40 minute
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Adevarul acum 33 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum o ora
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic / Anchetă pentru identificarea sursei poluării - FOTO

News.ro acum o ora
Specialiştii au identificat scurgeri de hidrocarburi petroliere în Someşul Mic, în aval de Podul Garibaldi, judeţul Cluj, fiind demarată o anchetă pentru identificarea sursei poluării. Specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj au fo

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 4 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 3 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei societăți comerciale. Cauza probabilă a incendiului VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
ISU Arad au anunțat că o maşină a fost distrusă, miercuri, 24 aprilie, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad. Focul a pornit de la scântei provenite de la un utilaj din apropiere. „Incendiul izbucnit la un aut

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°