Dle Văcăroiu, recitesc şi nu-mi vine să cred: această a 7-a epistolă pe care v-o trimit din cele străinătăţi riscă să fie cea mai optimistă dintre toate. Iată dar cum a început totul. Se face că la începutul acestei săptămîni eram într-o sală a Parlamentului European şi, pierdut o clipă în gîndurile-mi repede alergătoare, priveam pe pereţi. Cînd colo, pe pereţi, ce să vezi? Nu stucaturi, briz-brizuri, vitralii, marmură verde şi imaginea mov a dlui Funar - ca în Senatul pe care-l păstoriţi (reiau rugămintea: în caz că..., nu uitaţi să-mi spuneţi etc.). Aici, la Bruxelles, pe toţi pereţii, de jur-împrejur, sînt dispuse cabinele translatorilor (20-30 de cuşti de sticlă). În cele ce lucrează sînt cîte 2-3 tălmaci. Un mini-Turn Babel cu microfoane şi căşti, care le permite celor din sală să vorbească pe limba lor, în speranţa că-s mai convingători. Totdeauna am fost de părere că Babelul începe acolo unde se opreşte înţelegerea fiecăruia - şi uite confirmarea (îmi spuneam eu). Limba română încă n-a prins nici o cuşcă - dar o va face, dacă-i păcălim în 2007. Cum? Nu vă place exprimarea mea? Staţi uşor, nu e ce credeţi! Doream să spun că noi, românii, nici în 2007 nu vom avea nevoie de translator, ştim franceza din tradiţie, engleza de pe www., italiana din fotbal, spaniola de pe Acasă ş.a.m.d. Şi deodată, cum priveam la vorbăreţii din celulele de sticlă, cum mîngîiam eu exemplarul matinal din Le Figaro (ziar ce şi-a schimbat macheta pe la începutul lunii trecute) şi pe cel de amiază din Le Monde (care s-a schimbat la faţă odată cu ediţia datată 8 noiembrie), cum priveam eu la titlurile catastrofale de pe primele lor pagini, numai ce m-a izbit un tsunami de optimism. Dle Văcăroiu, fac pariu cu dvs. că vom fi, nu peste multă vreme, martorii celei mai radicale schimbări de imagine pe care România a trăit-o în ultimii 70 de ani. Şi încă una - ţineţi-vă bine de scaun! - în sens