Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antal Arpad: Politicienii români să înceteze să pună întotdeauna pe tapet problema maghiară

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 septembrie 2012 ·

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că nicio solicitare a comunităţii maghiare nu se îndreaptă împotriva României şi a făcut un apel la politicienii români să înceteze de "a pune întotdeauna pe tapet" problema maghiară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este şi liderul local al UDMR, a declarat, sâmbătă, după protestul faţă de sentinţa dată în cazul retrocedării Colegiului "Székely Mikó", că mesajul acestei zile de 1 septembrie este asemănător cu cel al catalanilor, afirmând că, după ce Guvernul spaniol a spus că naţiunea catalană nu există, zeci de mii de catalani au ieşit în stradă şi au spus că "noi suntem naţiunea care nu există".

"Asta am demonstrat şi noi azi, că noi suntem o naţiune, o comunitate puternică. Nu suntem doar simpli indivizi ai acestei ţări. Nu suntem doar câte un cetăţean al acestei ţări, ci dincolo de faptul că suntem cetăţeni, suntem membri ai unei comunităţi naţionale puternice, care poate să-şi apere oamenii şi poate să-şi apere valorile şi comunitatea", a spus Antal.

Întrebat cum comentează faptul că unii protestatari au solicitat şi autonomie, primarul municipiului Sfântu Gheorghe a spus că la acest eveniment s-a discutat în primul şi în primul rând problema retrocedării, dar sunt multe alte lucruri pe care comunitatea maghiară le solicită.

"Însă nicio solicitare de-a noastră nu se îndreaptă împotriva României şi nu se îndreaptă împotriva intereselor acestei ţări. Asta trebuie să înţeleagă toată lumea şi fac un apel la politicienii români din această ţară să înceteze de a pune întotdeauna pe tapet problema maghiară. Eu cred că are mult mai mult de pierdut şi Ponta, şi Antonescu, şi Băsescu, şi alţii, care vorbesc câteodată împotriva comunităţii maghiare, pentru că noi suntem partenerii lor, vrem să fim partenerii lor şi nu duşmani

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 49 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 36 minute
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 8 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum o ora
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°