Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tragedie în Sudan| VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 11 iunie 2008 · ·

Un avion al companiei Sudan Airways, cu 217 persoane la bord, a fost cuprins de flăcări la scurt timp după aterizarea pe aeroportul din Capitala sudaneză Khartoum, cel puţin 33 de persoane pierzându-şi viaţa în accident, anunţă surse locale citate de Reuters. Sursa: ReutersSursa: ReutersSursa: Reuters

1 /. Conform oficialităţilor, aparatul de zbor, de tip Airbus al companiei Sudan Airways, care transporta 203 pasageri şi 14 membri ai echipajului, efectua o cursă regulată între capitala Sudanului şi capitala Iordaniei, Amman.

Deşi condiţiile de aterizare erau nefavorabile, surse oficiale, citate de Reuters, anunţă că "avionul a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Khartoum". "Nu suntem siguri că este vorba de o problemă tehnică, dar după aterizare a avut loc o explozie", au adăugat sursele.

Avionul de linie, aparţinând companiei Sudan Airways, era de tip Airbus, potrivit televiziunii de stat, care nu a oferit alte detalii despre modelul aeronavei, avea la bord 203 pasageri şi 14 membri ai echipajului şi decolase de pe aeroportul din Amman, Iordania.

Potrivit ministrului sudanez al Transporturilor, Mabrouk Mubarak Salim, a avut loc o explozie la motorul drept al aeronavei. "Până în prezent nu dispunem de informaţii precise, dar credem că vremea este motivul principal pentru ceea ce s-a întâmplat", a adăugat acesta.

Televiziunea sudaneză a prezentat imagini cu angajaţii serviciilor de urgenţă stingând flăcările care au cuprins fuselajul aeronavei.

"Operaţiunea de recuperare a cadavrelor este în desfăşurare", a declarat comandantul adjunct al poliţiei, Al Adel Ajeb.

Unul dintre pasageri a declarat că avionul a încercat să aterizeze la Khartoum, dar căpitanul i-a avertizat că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile aeronava se va îndrepta spre Port Sudan, un oraş situat pe malul Măsii Roşi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum o ora
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai

Adevarul acum 45 minute
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 2 ore
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum o ora
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 4 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Premierul Marcel Ciolacu: Ne dorim să continuăm actualele parteneriate pe care le avem cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logistică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele Arabe Unite, prin care Portul Constanţa deja îşi consolidează capacitatea strategică şi logisti

Ucraina îl DECOREAZĂ pe Alain Delon pentru sprijinul acordat țării încă de la începutul războiului

Gandul acum o ora
Ucraina îl va decora pe Alain Delon cu Ordinul de Merit pentru a-i mulţumi pentru sprijinul acordat ţării încă de la începutul răboiului cu Rusia, a anunţat ambasadorul ucrainean în Franţa, Vadim Omelcenko, la postul TV5, informează AFP. ”Încă din p

Bărbat căutat de autorităţile din Germania pentru furturi şi infracţiuni la regimul drogurilor, prins de poliţiştii din Ilfov

News.ro acum 46 minute
Un bărbat căutat de autorităţile din Germania pentru furturi şi infracţiuni la regimul drogurilor a fost prins de poliţiştii din Ilfov.

Un avion rusesc a fost doborât de armata ucraineană

Ziua Constanta acum 2 ore
Un avion militar rus care se întorcea dintr-o misiune de luptă, s-a prăbușit, vineri, în regiunea Stavropol din sudul Rusiei. Surse din Forţele de Apărare ale Ucrainei au declarat că bombardierul rus Tu-22MZ a fost doborât ca urmare a unei operațiun

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

10°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°