Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un festival aduce la Cluj spectacolul de 3 milioane de dolari al lui Edvin Marton. Plus vioara Stradivarius la care ar fi cântat Paganini

Publicat in Adevarul, joi 5 septembrie 2013 ·

Organizatorii Transylvania International Music and Art Festival aduc la Cluj spectacolul de 3 milioane de dolari al lui compozitorului şi violonistului Edvin Marton. Evenimentul va avea loc luni, 30 septembrie. Artistul va veni cu vioara sa, un Stradivarius din 1697.

Cunoscut publicului românesc după ce a apărut pentru prima dată la Gala Laureaţilor Campionatului Mondial de Patinaj, unde l-a acompaniat pe medaliatul cu aur Evgeny Plushenko, artistul Edvin Marton va susţine un concert, în premieră, la Cluj-Napoca.

„Artistul a reuşit să cucerească inimile celor 5 continente, în palmaresul său adăugându-se şi un premiu Emmy pentru Cea Mai Bună Compoziţie Muzicală pentru „Tosca Fantasy”. De numele său se leagă şi peste 5 miloane de albume vândute în toată lumea, dar şi de o listă de colaborări inedite pe plan muzical printre care se numără şi cele cu Zucchero, Lou Bega sau Gloria Gaynor.

Dovedindu-se un adevărat maestru al viorii, compozitorul maghiar a pus stăpânire pe scena mondială şi a încântat privirile a peste 280 de milioane de spectatori din întreaga lume alături de vioara sa Stradivarius“, anunţă organizatorii Transylvania International Music and Art Festival.

Violonistul maghiar concertează peste tot cu o vioară Stradivarius care datează din 1697 şi este evaluată la peste 3 milioane de dolari. Se spune că Niccolo Paganini ar fi cântat la aceeaşi vioară.

Preţurile biletelor sunt cuprinse între 50 şi 300 de lei (50, 100, 150, 200, 250, 300 de lei), iar biletele de 250 şi 300 lei vor beneficia de locuri la masă şi consumaţie.

Mai multe detalii despre bilete şi festival, AICI.

Transylvania International Music and Art Festival ajunge anul acesta la a treia ediţie. Va începe vineri, 27 septembrie, în Piaţa Unirii şi le promite iubitorilor artelor peste 80 de evenimente.

Mai puteţi citi:

TIFF în top 100 de festival

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum 57 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum 28 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 41 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

10.000 de muncitori ilegali din Venezuela, expulzaţi dintr-o mină clandestină / Mine de aur, diamante, fier, bauxită şi cuarț sunt controlate de grupuri ilegale

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 10.000 de muncitori ilegali au fost expulzaţi marţi de armată dintr-o zonă din jurul minei de aur clandestine din Venezuela care s-a prăbuşit în februarie, făcând cel puţin 16 morţi în sudul Venezuelei, a anunţat un ofiţer superior, note

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum o ora
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Gimnastică: Guvernul SUA va plăti o sumă impresionantă victimelor agresiunilor sexuale comise de Larry Nassar

HotNews acum 24 minute
​Cazul Larry Nassar, care a provocat un scandal internaţional, continuă să zguduie lumea gimnasticii: guvernul american a anunţat marţi că va plăti aproape 139 de milioane de dolari victimelor agresate sexual de acest fost medic al lotului naţional,

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°