Mogulii de la Hollywood refuză să mai ofere donaţii pentru campania de realegere a lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al SUA, relatează website-ul american www.deadline.com. Decizia ar fi venit după ce Obama s-a plasat de partea companiilor de pe internet în războiul legislative al acestora cu Hollywood-ul.
O primă bătălie în acest război a fost câştigată ieri de reprezentanţii web-ului, conduşi de Wikipedia şi WordPress care au organizat o "grevă" împotriva a două proiecte de lege antipiraterie, aflate în dezbateri în Congresul American.
Cele două website-uri au fost inaccesibile miercuri, iar acest lucru a generat un torent de scrisori adresate congresmanilor de către intrnauţi, ceea ce a făcut ca opt senatori şi membri ai Camerei Reprezentanţilor să-şi retragă sprijinul pentru cele două proiecte introduse în Camera Reprezentanţilor (SOPA) şi în Senat (PIPA).
„Datorită tuturor telefoanelor, e-mailurilor şi mesajelor primite pe Tweeter, mă voi opune SOPA şi PIPA", a declarat pe Tweeter senatorul democrat Jeff Merkley, de Oregon. Senatorul republican Charles E. Grassley din Iowa, şi-a retras şi el susţinerea pentru proiectul la redactarea căruia ajutase.
Cele două legi ar permite Departamentului de Justiţie al SUA şi deţinătorilor de drepturi de autor să ceară ordine judecătoreşti împotriva oricărui site acuzat că „permite sau facilitează pirateria". Legile se concentrează mai ales pe vânzarea ilegală a copiilor filmelor şi altor producţii media. Ele interzic site-urilor să conţină informaţii despre cum pot fi accesate site-urile blocate. Sopa obligă de asemenea motoarele de căutare să înlăture dintre rezultatele căutărilor, site-urile care încalcă legea.
Conflict între noua media şi vechea media
De circa patru ani, studiourile de la Hollywood, casele de producţie şi principalele edituri au pus presiuni pe Congres pent