Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul conservatorilor greci propune un Guvern interimar pentru doi ani

Publicat in Adevarul, duminică 13 mai 2012 ·

Grecia trebuie să se doteze cu un Guvern de coaliţie interimar pentru o perioadă de doi ani, cu misiunea de a menţine ţara în zona euro, a apreciat duminică liderul conservator Antonis Samaras, înaintea discuţiilor de criză cu preşedintele ţării privind formarea unui Guvern, relatează AFP.

"Poporul grec ne-a dat mandat să cooperăm pentru a schimba politica rămânând în zona euro. Un mandat de cooperare pentru un Guvern viabil cel puţin până la alegerile europene din 2014", a declarat liderul partidului Noua Democraţie, înainte de începutul negocierilor.

Liderii principalelor trei partide elene au sosit duminică la ultimele discuţii cu preşedintele Carolos Papoulias, pentru a încerca să formeze un Guvern de coaliţie şi să evite noi alegeri care ar putea conduce ţara la faliment şi la ieşirea din zona euro.

La aceste discuţii participă liderii partidului Noua Democraţie (conservator), stângii radicale Syriza, care se opune curei de austeritate impuse de creditori (UE şi FMI), şi partidului socialist Pasok.

Cele trei partide s-au clasat, în această ordine, pe primele locuri în urma alegerilor legislative de la 6 mai, dar nici unul nu a obţinut majoritatea, iar fiecare dintre cei trei lideri a eşuat în încercarea de a forma o coaliţie viabilă.

Tânărul lider al Syriza, Alexis Tsipras, a sosit primul, zâmbitor şi destins, urmat de Evangelos Venizelos de la Pasok şi de liderul conservator Antonis Samaras.

Ulterior, preşedintele Papoulias se va întâlni cu reprezentanţii partidelor mai mici, inclusiv cu liderul partidului neonazist Zori Aurii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE impune sancțiuni producătorilor de drone și rachete din Iran după atacul asupra Israelului

Ziare.com acum 12 minute
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. "Am decis să impunem sancţiuni împotriva Ira

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 13 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 49 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Candidat PSD, BĂTUT cu biciul de fratele primarului PNL, într-o comună din județul Sibiu

Gandul acum 10 ore
Un candidat PSD a fost bătut cu biciul de fratele primarului PNL, în comuna Brădeni din județul Sibiu. „Ieri, în timp ce îmi filmam video de lansare, cu un coleg de la Sibiu, la poartă la mine a venit familia primarului, adică primarul Liviu Modoi,

Emisiunile zilei de joi, 18 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°