Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flamenco la Cerbul de Aur |VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 septembrie 2008 ·

Cei şapte dansatori spanioli din trupa Los Vivancos au fost vedetele în seara de deschidere a Festivalului Internaţional de la Braşov.

Cei şapte fraţi dansatori de flamenco din trupa spaniolă Los Vivancos, vedetele serii de deschidere a festivalului Internaţional Cerbul de Aur de la Braşov, au venit în România pregătiţi ca pentru „ultimul spectacol“ din carieră. Prima întâlnire a celor şapte „hermanos“ cu fanii şi presa locală, care a avut loc ieri, cu câteva ore înainte de spectacol, a fost pigmentată de momente de tăcere şi stânjeneală, având în vedere că puţini aveau întrebări pentru cei care au urcat pe scenă în prima seară a Cerbului de Aur.

„Dansăm încă din copilărie şi fiecare dintre noi ştie să cânte la un instrument muzical. Deşi ne bazăm pe flamenco, dansul nostru are elemente de balet, hip-hop sau break-dance, datorită influenţelor pe care le-am avut de la diferite culturi din lume“, spun reprezentanţii trupei.

În copilărie au colindat planeta, din Mexic în Canada, din SUA în Olanda, reuşind să preia diverse stiluri de dans. „În Canada am fost o perioadă pe lângă Cirq du Soleil, de-acolo ne-am inspirat pentru acrobaţii, în Statele Unite am învăţat break-dance-ul şi tot aşa“, au spus cei şapte fraţi, adăugând că din România nu au învăţat încă nimic, deşi „sunt cu ochii deschişi în permanenţă“.

Los Vivancos dansează şi pe rock&roll sau muzică clasică. „Spectacolul din România a fost pregătit ca şi cum ar fi ultimul nostru spectacol. Am folosit compoziţii muzicale din cele mai diferite genuri, de la rock&roll la Bach sau Vivaldi“, spune Elijah Vivancos, veteranul trupei.

De vorbă cu laureata din 1971

Câştigătoarea Cerbului de Aur din 1971, Anne Louise Hanson (Suedia), vine anul acesta la festival în calitate de manager şi de mamă a unei concurente, Josefin Glenmark. Josefin a mai c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 6 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 5 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 7 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 7 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 8 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 7 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 5 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 6 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°