Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Succesul economic al Poloniei a transformat ţara într-o destinaţie pentru imigranţi

Publicat in Adevarul, miercuri 2 ianuarie 2013 · ·

Polonia este ţara europeană cu o societate multiculturală aproape inexistentă. Chiar şi aşa, se află la un pas de a deveni o nouă destinaţie pentru valul de imigranţi.

Una dintre cele mai mari minorităţi ale Poloniei este formată din vietnamezi, iar Qui este unul dintre imigranţii ajunşi ilegal în ţara devenită o atracţie din simplul fapt că este singurul stat dintre cele 27 ţări membre UE, care în 2008-2009 nu a intrat în recesiune şi continuă să reziste.

„Când am venit aici, îmi era frică să ies din casă, mereu mă feream să nu fiu văzut de poliţie“, îşi aminteşte Qui. Acum, însă, el şi soţia sa sunt mândri de ţara care îi găzduieşte legal, după ce guvernul polonez a devenit conştient de necesitatea minorităţilor pentru economia ţării şi le-a acordat amnestie imigranţilor fără acte.

„Avem nevoie de muncitori imigranţi devotaţi, dornici să contribuie la această naţiune. Ironic, avem nevoie de acelaşi fel de persoane pe care şi Marea Britanie i-a luat de la noi, în 2004“, a declarat Krystyna Iglicka, economist la Şcoala de Comerţ şi Drept din Varşovia şi consilier al guvernului pe probleme de imigraţie.

Schimbare

Schimbările sunt vizibile la aproximativ doi kilometri de centrul istoric al Varşoviei. Acolo se află piaţa Bakalarska, plină de magazine cu haine şi cu produse alimentare, deţinute aproape în totalitate de non-polonezi, dezvăluie BBC. Acolo răsună muzica şi vocile oamenilor din Vietnam, Bulgaria, Turcia, Nigeria, China, Ucraina şi Belarus, o dovadă a amestecului de etnii, de neimaginat până de curând.

În ultimii doi ani, numărul aplicanţilor pentru permise de muncă în Polonia s-a dublat, dar cifrele Eurostat arată că doar 0,1% din populaţia poloneză s-a născut peste hotare, fiind cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană. Înainte de al Doilea Război Mondial, un sfert din populaţia poloneză era formată din evrei, germani

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 2 ore
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura. Ciolacu: Prelungim cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem

News.ro acum 2 ore
Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31 mai, perioada în care firmele nu primesc amendă fiindcă nu pot introduce facturile în sistem. ”Adoptă

Restricţii de circulaţie pe teritoriul Ungariei pentru autovehiculele de mare tonaj, în perioada Paştelui catolic

News.ro acum 57 minute
Circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone este restricţionată, începând de joi seară, pe teritoriul Ungariei, măsura fiind luată întrucât în ţara vecină se sărbătoreşte, la sfârşitul acestei săptămâni, Paştele, anunţă Compania Naţional

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum o ora
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

Toți membrii PMP Sector 5 și-au dat demisia și s-au înscris în filiala PUSL condusă de Vlad Popescu Piedone

Gandul acum 30 minute
Președintele Partidului Mișcarea Populară Sector 5, Mihaela Gorneanu și-a depus joi demisia din partid și a semnat adeziunea la Partidul Umanist Social Liberal Sector 5, filială condusă de Vlad Popescu Piedone. Totodată, toți ceilalți membri din PMP

Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar. DNA a dispus prelungirea măsurii asupra președintelui suspendat al CJ Prahova

Ziare.com acum 2 ore
Procurorii DNA au prelungit cu încă 60 de zile măsura controlului judiciar şi restricţiile impuse iniţial preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Prahova Iulian Dumitrescu, fost prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Dumitrescu

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 5 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Două cutremure s-au produs joi dimineață, în România. Orașele unde au fost resimțite cel mai puternic FOTO

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului anunță că două cutremure slabe s-au produs, joi dimineaţă, 28 martie, în zona Moldovei. Primul dintre acestea, cu magnitudinea de 3,3 a avut loc în judeţul Neamţ, iar al doilea, cu magnitudinea 2,4, s-a p

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

18°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/18°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale