Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minunea de la Mada

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 august 2008 ·

Apa Balşei sapă în stânca Munţilor Metaliferi unele dintre cele mai spectaculoase şi mai necunoscute chei din România. Sursa: Remus Suciu

Mada, un sat împrăştiat de Dumnezeu pe colinele situate undeva dincolo de Geoagiu, pe la poalele Metaliferilor, se poate lăuda cu una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Hunedoara şi chiar din România: cheile săpate în stâncă de apa Balşei. Sătenii le spun simplu Cheile Măzii, iar când îi întrebi cum arată, trag adânc aer în piept, după care încep să povestească purtând pe chip zâmbetul larg al unei mândrii locale nemărginite.

Ca să ajungi la Cheile Măzii trebuie să iei drumul spre Geoagiu, treci de „oraşul-sat“ spre staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi, dar nu te apuci să urci dealul, ci o iei la dreapta spre Balşa. După câţiva kilometri, din şoseaua asfaltată apuci pe drumul îngust, de ţară, care o ia la stânga spre satul Mada. Treci printre casele împrăştiate care-ncotro şi mergi înainte, pentru că n-ai cum să greşeşti.

Ghidajul din curte

Drumul se înfundă în gardul bătut de ploaie şi de vânt al unei gospodării, cea a soţilor Bogdan, aflată practic între sat şi chei. Dacă-i întrebi, cei doi îţi spun tot cam ce ştiu ei despre „valea aia îngustă“, iar dacă îi rogi frumos te şi lasă să campezi la ei în ogradă, lângă apă. „Că săptămâna asta n-am mai avut atâţia turişti la noi aici. Acuma unii sara să mai îmbeată, da’ aşe-i cân’ oamenii vin la distracţii“, spune Sofia Bogdan (76 de ani).

Atât ea, cât şi soţul ei, Avram (83 de ani) sunt singurii „ghizi“ pe care i-ai putea întâlni în comună care să ştie ceva despre spectaculoasele chei. La Primăria Balşa există doar câteva rânduri despre zona amintită, declarată monument al naturii cu ceva decenii în urmă. „Să vă opriţ’ la izvorul pă care-l vedeţ’ cum iesă din stâncă. Apa aia-i minunată! Vara-i rece, da’ iarna nu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum o ora
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum o ora
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum o ora
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 6 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°