Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Cioacă, la Tribunalul Argeş, unde se verifică legalitatea arestării preventive

Publicat in Mediafax, joi 31 ianuarie 2013 ·

Poliţistul Cristian Cioacă, trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, Elodia Ghinescu, a fost adus, joi, la Tribunalul Argeş unde se va verifica legalitatea arestării preventive, presa neavând acces la şedinţă.

Potrivit avocatei lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, "rechizitoriul pare înfiorător, dar este doar un scenariu bun, bazat pe prezumţii, şi nu pe dovezi", iar din momentul trimiterii dosarului în instanţă vor putea fi discutate şi analizate probele şi dovezile care atestă nevinovăţia poliţistului, acestea urmând a fi prezentate şi jurnaliştilor.

"Avem termen pe verificarea legalităţii la ora 10.00, la Tribunalul Argeş. De acum o să aveţi parte de noi. Aşteptăm şi noi acest moment în care să putem face discuţii pe probe. Am discutat pregătirea apărării cu clientul meu şi o să vă putem arăta dovezile şi probele noastre când se va începe judecarea dosarului pe fond. Acum nu vom putea vorbi despre aceste probe. Azi are loc doar verificarea legalităţii măsurii de arestare preventivă a clientului meu, este prezent şi clientul meu. Nu am citit rechizitoriul, dar l-am văzut prin jurnalele de ştiri şi în presă, pare înfiorător, dar din punctul meu de vedere este doar un scenariu bun, bazat pe prezumţii, şi nu pe dovezi", a declarat avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii.

Poliţistul Cristian Cioacă, aflat din 5 decembrie 2012, în arestul Direcţiei de Cercetări Penale a Poliţiei Capitalei, a fost încarcerat, miercuri, la Penitenciarul Colibaşi, din judeţul Argeş, şi va sta în carantină timp de 21 de zile, perioadă în care i se vor aduce la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile care îi revin în perioada de arest preventiv şi va fi evaluat din punct de vedere psihologic, educaţional şi medical.

"În camerele de observare-carantinare se regăsesc toate documentele ref

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°