Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia solicită prelungirea creditului la FMI

Publicat in Adevarul, miercuri 16 iunie 2010 ·

Polonia intenţionează să contracteze o nouă linie flexibilă de credit la FMI, pe termen de un an, în valoare de 20,1 miliarde de dolari.

Directorul adjunct al FMI, John Lipsky, a declarat că noul credit, care va fi supus aprobării consiliului FMI la începutul lui iulie, este de fapt o prelungire a liniei de creditare de care beneficiază Polonia începând din 2009.

Varşovia doreşte acest credit numai ca o precauţie şi nu intenţionează să folosească banii pentru a-şi reface rezerva valutară.

Linia flexibilă de credit reprezintă un instrument financiar nou, înfiinţat de FMI anul trecut, pentru economiile performante care au fost lovite de criză.

Potrivit lui Lipsky, Polonia a gestionat bine criza financiară, dar precauţia se impune, din cauza incertitudinii privind refacerea economiei globale. El a declarat că Polonia a revenit la creşterea economică şi că băncile sunt gata să extindă, treptat, creditarea.

Prudenţă şi stabilitate

„Totuşi, date fiind nesiguranţa în privinţa prognozelor globale şi incertitudinea investitorilor, sunt de acord cu autorităţile poloneze că e nevoie de o nouă linie de credit, care să furnizeze siguranţă împotriva riscurilor externe", a adăugat el.

Noul şef al Băncii Centrale a Poloniei, Marek Belka, susţine că disciplina bugetară a Germaniei e un bun exemplu pentru restul ţărilor Europei, care ar trebui nu numai să reducă deficitele, dar şi să-şi adapteze bugetele la ciclul lor economic.

Belka, fost director al FMI şi fost premier al Poloniei, a fost numit şef al Băncii Centrale de către preşedintele interimar al Poloniei, Bronislaw Komorowski, după ce predecesorul său, Slawomir Skrzypek, a murit în accidentul de avion din aprilie, care l-a ucis şi pe preşedintele Lech Kaczynski.

Ţinta sa este de a reduce deficitul sub 3% până în 2012 sau 2013. El spune că o politică fiscală restrictivă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 40 minute
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum o ora
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Hunedoara: Şapte bărbaţi, răniţi după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet/ Traficul pe DN 7 este blocat - FOTO

News.ro acum o ora
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc, marţi seară, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. Traficul pe DN 7

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 3 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 3 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 6 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Aripa armată a Hamas face apel la o escaladare pe toate fronturile împotriva Israelului

Ziare.com acum 49 minute
La 200 de zile de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, în Fâşia Gaza, la 7 octombrie, Abu Ubaida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor armate al-Qassam ale Hamas, a făcut apel, într-un discurs televizat, la o escaladare pe toate fronturile,

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

11°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°