Preşedintele Comisiei de cultură din primărie spune că directorul Teatrului Mic din Bucureşti a încălcat legea. Situaţie delicată la Teatrul Mic din Bucureşti. Angajaţii nu au încă Preşedintele Comisiei de cultură din primărie spune că directorul Teatrului Mic din Bucureşti a încălcat legea.
Situaţie delicată la Teatrul Mic din Bucureşti. Angajaţii nu au încă certitudinea că directorul Florin Călinescu va mai rămâne în funcţie, după ce acesta a depăşit termenul fixat de Primăria Bucureşti pentru predarea proiectului de management pentru următorii 3-5 ani.
Romeo Pop, preşedintele Comisiei de cultură din Primăria Bucureşti, a declarat, pentru "Adevărul", că toţi directorii de teatre au depus proiecte groase de 30-40 de pagini la timp, în afară de Florin Călinescu şi Ion Lucian, directorul Teatrului "Excelsior". Primăria fixase data de 10 septembrie ca dată-limită pentru predarea proiectelor de management.
Ion Lucian a primit o scutire de la termen deoarece nu va susţine un interviu, aşa cum se va întâmpla cu Florin Călinescu. Teatrul "Excelsior" este în reparaţii şi nu are activitate, aşa că proiectul lui Lucian poate fi depus după finalizarea lucrărilor. Conform Ordonanţei nr. 26 din 14 iulie 2005, actualizată, nerespectarea termenului stabilit pentru depunerea proiectului de management atrage destituirea de drept din funcţie a respectivului conducător al instituţiei publice de cultură.
Conflictul mocnea demult
Mai mulţi actori ai Teatrului Mic au depus, la sfârşitul lunii ianuarie, un memoriu la Primăria Bucureşti, prin care cereau demiterea directorului Florin Călinescu. Semnatarii susţineau că acesta a adus pe scena teatrului "modelul Vacanţa Mare" prin montarea piesei "Război cu Troia nu se face". Printre actorii care au semnat memoriul se numără Claudiu Istodor, Oana Ioachim şi Cristian Iacob. Claudiu Istodor a declarat, pentru