Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tu mănânci la serviciu?

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 ianuarie 2008 ·

Pauza de prânz aduce beneficii atât angajaţilor, cât şi angajatorilor. De aceea, în tot mai multe firme se amenajează spaţii pentru luat masa. Sursa: AP Photo

„Acum sunt la masă, nu potsă vorbesc. Sună-mă pestejumătate de oră“ -aceasta este fraza pe care orostesc, tot mai des, angajaţii din multinaţionale,mai ales dacă îi deranjezi cu apelul tăutelefonic la prânz. Şi asta pentru că totmai mulţi patroni au înţeles cât face omasa luată cot la cot cu şeful.

Unii ar spune că s-ar putea să-ţi steaîn gât, însă specialiştii în resurse umanesunt de părere că prânzul „la comun“este cea mai bună ocazie de cunoaştere,fie că este vorba despre superiorul tău,fie despre colegul cel nesuferit şi înţepat. În fond, la o mică discuţie, printreîmbucături, s-ar putea să constaţi că labiroul alăturat nu stă o acritură ori căşeful tău este ca sarea-n bucate.

Iei masa cu bossul

Reunirea în jurul mesei, spun experţii, este atât un element de socializare(şi practic de consolidare a echipei),cât şi un moment de încărcare a bateriilorpentru partea a doua a zilei (decicu efecte asupra randamentului). „Socializareaeste cu atât mai importantă cucât echipa este mai mare. Noi ne întâlnimcu toţii la prânz, ne tratăm de la egalla egal şi ne spunem pe numele mic, dela director general la îngrijitoare“, spuneNicoleta Pantea, HR manager al LindabRomânia. „Este vorba de socializare,pentru că «mâncăm împreun㻓,explică şi trainerul Romeo Creţu.

Angajaţi fideli

Punerea la dispoziţia angajaţilor aunui spaţiu unde să ia masa sau chiar aunui bufet ori cantine reprezintă unmotiv în plus pentru ca aceştia să sesimtă bine la serviciu. De altfel, cele maimulte multinaţionale oferă salariaţiloraceastă facilitate, mai ales că multe suntsituate în afara oraşului. „Servirea meseila serviciu este utilă şi pentru că înfelul acesta salariaţii nu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 21 minute
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 34 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum 2 ore
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°