România nu pare să prezinte mult interes pentru presa germană, modul în care a fost tratată vizita lui Ponta la Berlin fiind în vizibilă contradicție cu afirmația politicianului român, care a spus că Angela Merkel l-a primit ca pe premierul unei țări importante.
Mass-media din Germania a ignorat sau a tratat ca pe un subiect secundar întâlnirea dintre șeful executivului român și cancelarul german. Știrea despre bilaterala Ponta-Merkel a fost difuzată doar de agențiile de presă și a fost preluată de puține publicații on-line.
Ziarele importante – Frankfurter Allgemeine Zeitung și Sueddeutsche Zeitung – nu au scris un cuvânt despre această întâlnire. Jurnalele de știri ale principalelor televiziuni, unul din cele mai important portal de știri, spiegel.de, au ignorat subiectul.
Agenția oficială de presă Agerpres susține, într-o relatare de la Berlin, că „cotidienele Die Zeit şi Die Welt consemnează” discuțiile lui Merkel cu Ponta, dar, dincolo de faptul că Die Zeit este săptămânal, pe site-urile acestor publicații nu apare nimic.
Singurul comentariu apare pe site-ul secției în limba română a postului Deutsche Welle, dw.de, cu mențiunea că acest trust media este finanțat de statul german.
„Angela Merkel a sărit peste propria ei umbră şi a dat mâna cu un politician impenitent. Unul care, totuşi, a fost implicat anul trecut într-un puci şi nu şi-a admis niciodată plagiatul, manipulând direct sau prin supuşii săi instituţiile capabile să oficializeze verdictul furtului său intelectual”, scrie Petre Iancu, pe site-ul dw.de.
El susține că Germania i-a acordat un „cec în alb” premierului român și spune că „rămâne de văzut” ce va face Ponta cu acest avans. „Îşi va ţine el cuvântul? I se poate acorda credit? Destul de greu, dat fiind bilanţul său de până acum şi faptul că nu şi-a regretat clar şi fără echivoc toate