Ştefan Iordache ar fi împlinit 71 de ani. Un înger l-a aşezat cu grijă pe aripa lui şi l-a ridiat la ceruri, deşi ar fi avut încă multă treabă pe pământ. Treaba lui timp de o jumătate de secol a fost să bucure suflete de români. Ar fi avut acum 71 de ani, dar, dacă s-ar fi întâmplat să aibă longevitatea maestrului Beligan, încă 20 de ani ne-ar fi hrănit cu artă adevărată izvorâtă mereu cu eleganţă şi discreţie din harul său inegalabil. Într-o emisiune pe care am avut-o cu el Ştefan Iordache mi se destăinuia cu un calm olimpian: "Mi-am făcut şi cruce aici în cimitirul comunei Gruiu şi m-am scris pe cruce în fruntea distribuţiei. Când n-oi mai fi vreau să crească pe pieptul meu iarbă românească, să mă calce pas de român şi să-şi amintească doar atât, aici doarme un român cu numele Ştefan Iordache". Orice discuţie cu Ştefan Iordache te ducea în teritoriul fascinaţiei totale. L-am întrebat cum se leapădă de pielea unui personaj pentru spectacolul de a doua seară, având în cursul dimineţii şi filmări, unde întrupa alt tip de erou. "Greu, după ce într-o seară eşti Richard, în a doua seară un barman care mai şi scuipă pe jos, în următoarea seară un mare actor ajuns la crepuscul, dar care refuză să creadă că i-a apus vremea, nici eu nu mai ştiu care este Ştefan Irodache cel adevărat". Şi povestirea uriaşului actor te face să te gândeşti la ea câteva zile. "Rămân ultimul în sala de teatru, şi când nu mai e decât femeia de serviciu şi nu mai arde decât un bec chior simt nevoia să ies pe scenă şi să rostesc o replică din piesă, care pur şi simplu îmi vine pe moment. Simt că pe undeva s-a scurs din mine o parte din personalitatea eroului jucat până acum o jumătate de oră. Apoi, mă duc acasă, dar pe jos mergând agale pe străzile pustii de noapte ale Bucureştiului şi în camera mea mă las să alunec într-un fotoliu. Peste câteva zeci de minute mă apuc să citesc a suta oară rolul din