Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Fima“, Regele bordelurilor din Bucureşti, a fost condamnat la un an şi două luni de închisoare

Publicat in Adevarul, duminică 29 aprilie 2012 ·

Efim Podval, un interlop basarabean cunoscut şi sub numele de "Fima", care făcea prostituţie de lux în Bucureşti a fost condamnat la închisoare pentru proxenetism.

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti l-au condamnat vineri pe Efim Podval la o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată. Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Proxenetul basarabean a fost depistat şi reţinut de autorităţile de la Bucureşti la sfârşitul anului trecut, în urma unor descinderi în două dintre bordelurile acestuia. Atunci, poliţiştii au descoperit mii de ore de înregistrări cu vedete, politicieni şi oameni de afaceri care au trecut pragul caselor de toleranţă pe care el le deţinea.

Potrivit anchetatorilor, "Fima" le promitea clienţilor săi nu doar femei ci şi condiţii de lux, băuturi rafinate la liber, dar şi discreţie garantată. Niciunul dintre clienţi nu ştia însă că toate scenele erau înregistrate de basarabean.

A lăsat pe drumuri cele mai apreciate prostituate din capitala României

Descinderile de la începutul lunii decembrie 2011 a dus la desfiinţarea caselor de toleranţă şi a lasat pe drumuri unele dintre cele mai apreciate prostituate din oraş. Una dintre ele a declarat, sub protectia anonimatului, că Efim Podval era un om cumsecade, care avea grijă să le rezolve toate problemele și că era foarte corect la bani.

Supranumit şi Regele bordelurilor, rusul a avut grijă ca în toţi anii în care stabilimentele lui au funcţionat să aibă o asa-numită "poliţă de asigurare" şi şi-a filmat toti clientii. Efim Podval, în varstă de 52 de ani, a venit în Româna în 2005, cu scopul declarat de a infiinţa mai multe baruri. În felul sau, basarabeanul s-a tinut de cuvânt si a deschis primul său "bar" pe strada Moeciu, în sectorul 1.

În localul respectiv a înce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Cinci jurnalişti au fost arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a fost bătut şi ameninţat cu violenţe sexuale

Ziarul de Iasi acum 35 minute
Cinci jurnalişti care lucrau pentru presa independentă au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfăşurare, relatează AFP. În cursul nopţii, poliţia i-a aresta

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale