Poliţia a renunţat la solicitarea privind expertiza medico-legală a lui Adrian Năstase, întrucât mandatul de executare a pedepsei a fost pus în aplicare, fostul premier fiind dus în unitatea de detenţie, au declarat, miercuri, pentru Mediafax, surse din rândul anchetatorilor.
În cazul în care instanţa va dori o expertiză medico-legală în cazul lui Năstase, trebuie să formuleze o solicitare către Institutul Naţional de Medicină Legală, au precizat sursele citate.
Poliţia Capitalei solicitase efectuarea unei expertize medico-legale în condiţiile în care Adrian Năstase era internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, iar unitatea sanitară a comunicat că un eventual transfer al acestuia în penitenciar, pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare, poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale.
Spitalul a răspuns astfel unei solicitări a Poliţiei Capitalei referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase. Cererea a fost formulată în condiţiile în care procedura de executare a mandatului de condamnare a lui Adrian Năstase nu fusese încheiată, întrucât acesta a fost dus în 20 iunie la spital, după ce a încercat să se sinucidă.
Adrian Năstase trebuia să se prezinte miercuri la Institutul Naţional de Medicină Legală, cu toate documentele medicale, pentru a se stabili dacă afecţiunile medicale pe care le prezintă pot fi tratate în reţeaua medicală a ANP şi dacă acestea permit transportarea în siguranţă a pacientului la penitenciarul indicat de comisie.
În paralel, Poliţia Română a solicitat Tribunalului Bucureşti să stabilească dacă mandatul de executare a pedepsei în cazul lui Năstase poate fi pus în aplicare.
Marţi, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu există niciun impediment pentru punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul lui Adrian Năstase.
Câteva ore mai târziu,