Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Monica Măciuceanu - profesoara care a cântat cu Sofia Vicoveanca

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 noiembrie 2010 ·

Liceul de Artă din Galaţi, secţia Canto, student în anul I la Facultatea de Artă din Galaţi.

Cariera artistică a Monicăi Măciuceanu a început la vârsta de doar patru ani, când a participat la primul concert, la Casa de Cultură din Galaţi. Timp de doi ani a studiat pianul, iar apoi s-a înscris la Liceul de Artă din Galaţi. Poate spune că le-a făcut pe toate.

S-a angajat mai întâi ca solist vocal la Teatrul Muzical „Nae Leonard". „Simţeam că mă plafonez. Un spectacol se repeta timp de şase luni, iar eu cântam doar două piese", ne explică artista. A cântat la Cazinoul din Grădina Publică, la restaurantul „Continental", iar apoi a plecat în Turcia, unde i s-a oferit un contract de şase luni, ca solistă de muzică românească.

Nu cântă manele

Nu a cântat niciodată manele şi nici nu are de gând să o facă. „Am pierdut mulţi bani din cauza asta, dar nu am putut să cânt manele", ne declară Monica Măciuceanu. În 2004, a făcut un turneu în Germania, unde, timp de o lună şi jumătate, a cântat pentru diaspora românească, iar parteneri de scenă i-au fost Sofia Vicoveanca, Oana Sârbu, Doru Octavian Dumitru şi cântăreţul de muzică populară Ionuţ Fulea.

A scos şi un CD cu melodii care îmbină muzica uşoară cu cea populară,compact disc pe care se regăsesc şi piese de jazz, dar şi muzică etno. De două luni este profesor de canto la Şcoala de Artă din Galaţi, iar rezultatele sale cu micuţii cărora le „lucrează" vocile depăşesc orice aşteptări. În doar o lună de zile, din clasa de copii pe care a preluat-o, a reuşit să scoată patru premianţi la Festivalul „Ceata lui Piţigoi". „Le-am spus că voi fi mulţumită de ei când îmi vor umple pereţii clasei cu diplome", ne spune pe un ton foarte serios profesoara de canto.

Dăruieşte emoţie

Monica Măciuceanu doreşte să le îndeplinească micilor săi elevi visul de a urca pe scenă. „Asta vrea orice copil, dincolo d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 2 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Congres Forţa Dreptei: Ludovic Orban - ales preşedinte / Cine mai face parte din conducere

HotNews acum 17 minute
Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei, citat de Agerpres. Ludovic OrbanFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Vi

Replica lui Nicușor Dan pentru Piedone, care și-a făcut tricou cu mesajul „Și eu sunt interlop”

HotNews acum 27 minute
Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 2 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Marinar MORT la bordul unei nave din rada Sulina. Misiunea de salvare, întârziată din cauza condițiilor meteo

Gandul acum 25 minute
Nava „SAR Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră, a intervenit de urgență sâmbătă dimineață, în urma unui apel de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit ca secerat, pe vas. S

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Novak Djokovic se retrage din nou de la Madrid Open

Mediafax acum o ora
Novak Djokovic nu va juca la Madrid Open. Sârbul s-a retras din nou de la turneul de la Madrid, scurtându-şi astfel la maximum sezonul pe zgură înainte de Roland Garros. El ar putea să piardă locul 1 în clasamentul mondial după turmeul de la Roma.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 7 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 6 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

16°
sâm.

2°/16°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°