Şase oraşe din Transilvania primesc fonduri printr-un program dedicat comunităţilor care fac legătura între marile oraşe şi cele mici şi mijlocii. Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Sibiu, Târgu-Mureş şi Deva beneficiază de zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea urbană. Începând din 2 decembrie, cele 13 oraşe din România desemnate poli de dezvoltare urbană pot solicita fonduri europene printr-un program de finanţare dedicat exclusiv lor. La nivel naţional, prin această schemă de finanţare au fost alocate aproape 250 de milioane de euro.
În Transilvania sunt şase oraşe care au statutul de pol de dezvoltare urbană: Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, în Regiunea Nord-Vest, respectiv Sibiu şi Târgu-Mureş, în Regiunea Centru, şi Deva, în Regiunea Vest.
Diferenţe semnificative de alocări
Diferenţele de alocări între regiuni pentru polii de dezvoltare urbană sunt mari. Astfel, Râmnicu Vâlcea, din Regiunea Sud-Vest, un oraş cu o populaţie de 107.000 de locuitori la recensamântul din 2002, are alocate 38,2 milioane de euro, fiind singurul pol de dezvoltare din regiunea respectivă.
În schimb, în Regiunea Nord-Vest, cei trei poli de dezvoltare urbană, Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, care, potrivit aceluiaşi recensământ, totalizează aproape 460.000 de persoane, vor împărţi frăţeşte suma de 32,96 milioane de euro, revendindu-le câte 10,98 milioane de euro.
Aceste diferenţe sunt explicate de autorităţi chiar prin scopul programului, acela de a atinge un echilibru între regiunile de dezvoltare. „Este o regulă principală la Uniunea Europeană. S-a făcut o împărţire agreată de toate regiunile, scopul programului fiind echilibrarea dezvoltării în România. Astfel, regiunile mai dezvoltate, cum sunt Centru, Vest şi Nord-Vest, primesc mai puţini bani, pentru că sunt mai dezvoltate”, a declarat pentru „Adevărul” ministrul