Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Semifinalele „Pun pariu pe talent”. Competiţie strânsă între liceeni de top

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 8 aprilie 2013 ·

Două unități școlare de prestigiu ale Capitalei, Colegiul „Sfântul Sava” și Colegiul „Gheorghe Lazăr”, au găzduit, în săptămâna dedicată activităților extrașcolare, spectacolele tinerilor implicați în competiția care a ajuns un fenomen Sursa: ANCA NAINERSursa: ANCA NAINER

1 /.

Proiectul „PUN PARIU PE TALENT” a punctat alte două competiţii în liceele bucureştene în „Săptămâna altfel”. De această dată, echipa de organizare, Evenimentul zilei şi Radio 21, împreună cu ceilalţi membrii ai juriului, au ajuns în prestigioasele colegii „Sfântul Sava” şi „Gheorghe Lazar”.

În faţa a peste 500 de adolescenţi curioşi să se bucure de un spectacol de tinere talente, 31 de semifinalişti din patru licee (CN SF.Sava, CN Gh.Lazar, CN Cantemir Vodă şi CN Elena Cuza) au pregătit atent momente de muzică, dans, magie, logică şi teatru pentru a se califica în marea finală a competiţei de talente între licee.

Debutul acestei noi etape a fost la Colegiul Naţional „Sf. Sava”, unde au concurat reprezentanţii liceului gazdă şi cei din Colegiul „Elena Cuza”. Decizia a fost foarte grea pentru juriul format din Anca Maco (Radio 21), Mister Z (owner Lions Beat & ex-Lucky Man Project), Gavrilă Inoan de la Universitatea ”Spiru Haret”, dar şi pentru echipa de organizatori. Au convins şi au impresionat audienţa, finaliştii Darius Ioan şi Liuba Goriţa. Darius, reprezentantul Colegiului „Sf. Sava”, a punctat decisiv la capitolul imagine şi voce, iar Liuba, de la „Elena Cuza”, a obţinut pentru vocea şi atitudinea ei media 10, cea mai mare medie de calificare de până acum. „Pun pariu pe talent”, un fenomen printre liceeni

Ultimele semifinale, după vacanţă

A venit apoi rândul Colegiului Naţional „Gh. Lazăr” să-şi decidă reprezentantul. Semifinala cu nr. 4 a adus lângă lăzărişti şi elevi din Colegiul „Cantemir Vodă”. Publicul a umplut sala până la refuz. Atmosfera din „Lazăr”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 15 minute
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 28 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Biden îl ironizează pe Trump şi sugerează că-şi dă cu înălbitor în păr

News.ro acum 2 ore
Joe Biden vizibil galvanizat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, miercuri, l-a ironizat pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP. ”A

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°