Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Români candidaţi sub culorile UDMR

Publicat in Adevarul, luni 29 septembrie 2008 · ·

UDMR a spart bariera etnică şi a inclus printre candidaţii săi zece români Rodica Fuiorea, profe- soară, vrea să fie deputată UDMR de Gorj. Ioan Barta, inginer, candidează din partea UDMR în Mehedinţi.

Româncă get-beget, Rodica Fuiorea Drăgan are 48 de ani şi de mai bine de patru ani face parte din UDMR. Ea candidează din partea Uniunii în municipiul Târgu Jiu pentru Camera Deputaţilor. Profesoară de mai bine de 18 ani, s-a născut şi a crescut în judeţul Gorj, iar bunicul din partea tatălui avea în vene sânge sârbesc.

“Fac parte din UDMR pentru că am văzut şi am înţeles că şi ungurii tot români sunt, iar UDMR înseamnă Uniunea Democrată Maghiară din România. Asta înseamnă că din acest partid fac parte şi români, nu este un partid exclusiv al maghiarilor”, spune Rodica Florea, adăugând că nu îi place “bălăcăreala din politică”.

Ea povesteşte că a intrat în UDMR pentru că a vrut să vadă dacă ungurii sunt atât de răi “pe cum se vorbea”. “Am intrat ca să văd cum este şi am văzut că ungurii sunt mult mai europeni decât îi credem noi şi decât se spune. Ungurii cer respectarea culturii lor, respectarea valorilor lor, respectarea dezvoltării zonale. Să ştiţi că nu numai ei au vorbit despre autonomie, ci şi ardelenii”, spune profesoara de economie. Despre unguri mai spune că sunt “foarte bine organizaţi, prompţi în ceea ce promit, cu ei trebuie să fii foarte diplomat şi vei fi tratat cum se cuvine, respectuos”.

Întrebată ce şanse crede că are cu candidatura sa, Rodica Florea este rezervată. “La prea multe şanse nu mă gândesc. Nu mă gândesc că am şanse suficient de mari, însă vreau ca vocea mea să fie auzită”, susţine candidata UDMR.

Mesajul ei politic? “Mă adresez românilor şi le spun că avem nevoie de schimbare şi de oameni serioşi”.

Barta, în alegeri, împotriva propriului şef

Ioan Ba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum o ora
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 3 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 2 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 53 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum o ora
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

Nicolae Robu, botezat „Gheorghe” pe un panou electoral tipărit greșit și amplasat la intrarea în Timișoara VIDEO

Adevarul acum 4 ore
Greșeală impardonabilă a echipei de campanile al lui Nicolae Robu, candidatului PNL-PSD la funcția de primar al Timișoarei. Aceștia i-au greșit numele pe un panou electoral.

Ludovic Orban îşi cere scuze faţă de ieşeni pentru că în urmă cu patru ani l-a susţinut pe Chirica la Primărie: Recunosc că am făcut o greşeală. De data asta îl susţin pe Marius Bodea

News.ro acum 3 ore
Liderul Forţa Dreptei Ludovic Orban a declarat, joi, că îşi cere scuze de la ieşeni pentru că l-a susţinut pe Mihai Chirica la alegerile din 2020 pentru Primăria Iaşi, el opinând că ”în afară de palavre, show, spectacole ieftine şi întrebări privind

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°