Primul-ministru şi ministrul Justiţiei vor de mai mulţi ani să scape de Morar, Kovesi şi alţii ca ei.
Ponta și Corlățean vor ca, în viitoarele poze oficiale, să apară doar oamenii agreați de PSD
Sursa: AGERPRES
Guvernul Ponta vrea să intervină în activitatea instituţiilor pe care încă nu le controlează: DNA, ANI, Parchetul General şi Curtea Constituţională. Mandatul şefului DNA, Daniel Morar, expiră la sfârşitul lui august, iar cel al procurorului general, Codruţa Kovesi, în septembrie.
Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a anunţat că ar putea face propuneri de schimbare a celor doi înainte de publicarea următorului raport al Comisiei Europene pe justiţie.
"Voi reflecta (...) dacă voi face aceste propuneri înainte de raportul de ţară sau după", a spus Corlăţean.
Raportul va fi publicat în iulie, iar dacă, aşa cum s-a întâmplat până acum va aprecia activitatea DNA şi a Parchetului General, lui Corlăţean îi va fi greu să explice de ce a decapitat aceste structuri.
Concomitent, USL a început un atac mediatic asupra ANI şi a Curţii Constituţionale.
Ponta vs. Morar
Titus Corlăţean, care acum câteva luni îi ameninţa cu puşcăria pe procurorii care l-au anchetat pe Adrian Năstase, a spus, recent, că există "suspiciuni de subordonări, de influenţe politice" asupra lui Morar şi Kovesi . Şeful său pe linie de partid şi de guvern, Victor Ponta, era mult mai vehement, acum câţiva ani.
"Domnul Morar e o persoană care nu a făcut decât persecuţie politică, justiţie politică împotriva tuturor aleşilor locali ai PSD, parlamentarilor şi foştilor miniştri PSD", spunea Ponta în iulie 2008.
Pe de altă parte, la mijlocul lunii mai, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a avut o intervenţie fermă în favoarea lui Morar.
"Nu ştiu dacă Daniel Morar va fi numit p