Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diabetul are viclenia unui prădător

Publicat in Jurnalul, marți 5 iulie 2011 ·

Foto: Thinkstock Pericolele sunt atât de mari, încât preşedintele SUA a simţit nevoia într-un discurs să-i tragă de mânecă pe americani, deoarece poporul său are aproape 50% obezi şi că diabetul se întinde ca o pecingine. Diabetul este o boală cronică ce nu se vindecă. Dar el trebuie permanent monitorizat, ţinut sub tratament pentru a frâna evoluţia sa. Parşivenia bolii este că îl macină pe om pe neştiute, fiindcă îndeobşte nu dă semne evidente. Când apar simptomele, diabetul a ajuns deja în faza de complicaţie.

Complicaţiile sunt multe şi redutabile. Diabetul distruge şi vasele mari, şi vasele mici. El afectează vasele retinei şi se ajunge chiar la orbire. Rinichii sunt afectaţi şi ei grav, neîndeplinindu-şi rolurile. Sunt lezate şi reţelele de nervi, astfel încât nu se simte durerea. Diabeticii fac infarct şi duc atacul cardiac pe picioare. Reţeaua lor de nervi e lezată şi ei nu simt acea gheară care strânge şi apasă pieptul, astfel încât nu aleargă la spital.

Drame la picioare

Se întâmplă drame şi la picioare. Un pantof îl poate roade pe bolnavul de diabet fără ca acesta să simtă durerea. La diabetic, rana de la picior nu se închide şi se ajunge chiar la amputarea piciorului. De altfel, nehrănirea cu sânge conduce la cangrenă la picioare şi de multe ori nu există altă soluţie decât tăierea piciorului până la porţiunea unde încă sângele mai circulă. Diabetul face parte din acel cvartet al morţii ce caracterizează atât de răspânditul sindrom metabolic X. Adică, această boală îşi face simţită prezenţa prin: obezitate, diabet, hipertensiune şi prea multe grăsimi în sânge. Lumea ştie îndeobşte că diabetul este stricarea metabolismului glucidelor. E adevărat. Însă sunt deteriorate toate metabolismele, nu numai al glucidelor. Suferă şi metabolismul proteinelor, şi cel al grăsimilor (lipidelor).

Gestionarea insulinei

Explică b

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 12 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

SUA impun noi sancţiuni împotriva Iranului vizând pirateria informatică

G4Media acum 8 ore
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează „două companii şi patru persoane implicate în atacuri cibernetice rău intenţionate” care au fost efectuate „împotriva unor companii şi entităţi guvernamentale a

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°