Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inna reprezintă România la Berlin

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

Românca a ratat nominalizarea la Best European Act, la Gala MTV Europe 2009, dar va primi un premiu pentru „Cel mai bun artist din România”. Sursa: Roton

1 /.

O veste rea pentru reprezentanta muzicii produse în România, Inna, intrată în cursa pentru premiul Best European Act, la ediţia actuală a MTV Europe Music Awards: Inna se dovedeşte „fierbinte” doar acasă. Dintre cei 22 de aspiranţi la trofeul categoriei Best European Act, fanii muzicii şi-au votat on-line, aşa cum o cere regulamentul, cei cinci favoriţi, care sunt automat şi finalişti.

Constănţeanca Inna, cu piesa sa „Hot”, care în România a câştigat trofeul Best Romanian Act, din cadrul MTV Europe Music Awards 2009, a pierdut în faţa trupei finlandeze Deep Inside, al reprezentantului Rusiei, câştigătorul de acum doi ani al concursului Eurovision, Dima Bilan, a polonezei Doda, a trupei pop-rock Lost, din Italia, şi a formaţiei rap-rock MaNga, din Turcia. În cadrul Galei de mâine-seară, de la Berlin, românca, în vârstă de numai 23 de ani, va primi trofeul Best Romanian Act.

Cu toate că nu se află printre cei cinci nominalizaţi, Inna spune că se simte „onorată să reprezinte România la premiile de la Berlin, în condiţiile în care a trecut de-abia un an şi câteva luni de la debutul său pe piaţa muzicală”. „Ce mă bucură cel mai tare este faptul că muzica românească a spart barierele şi a început să fie apreciată şi în afară”, spune Inna.

Cei cinci artişti nominalizaţi vor evolua pe scena Arenei o2 din capitala germană, în cadrul galei de decernare a premiilor, care va avea loc mâine şi va fi transmisă în direct, începând cu ora 22.00, pe postul de televiziune MTV. Gala MTV va fi transmisă şi de postul MTV România, începând de la ora 21.00

O revelaţie în Est

Dacă, până în urmă cu un an, Inna era doar Elena Alexandra Apostoleanu, o tână

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 35 minute
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 3 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 4 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 9 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 7 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 2 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 3 ore
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 5 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 4 ore
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°