Microbiştii au acuzat ieri că alte două meciuri din acest an în care a evoluat U Cluj au fost bănuite ca fiind jucate intens la pariuri. O partidă oficială şi-un amical.
Dezvăluirile din Gazeta Sporturilor de ieri, cum că s-a făcut un pariu suspect de către un croat la meciul U Cluj - Petrolul (3-2), din ultima rundă a Ligii 1, au fost analizate şi întoarse pe toate feţele de cititorii GSP.ro. Au apărut şi alte supoziţii, lansate de suporteri, conform cărora alte două partide în care a jucat echipa "Şepcilor roşii" au ridicat semne de întrebare, respectivele meciuri fiind subiectul unor jocuri de culise în lumea pariurilor.
Oaspeţii, mai buni după pauză
Mai întîi, pe 5 aprilie 2011, Gloria Bistriţa - U Cluj 2-4, semne la pariuri: 1 pauză, 2 final. Gazdele au condus cu 1-0 la pauză, iar alb-negrii au jucat în inferioritate numerică din minutul 28, după două cartonaşe galbene încasate rapid de către Delgado. Imediat după pauză a egalat Adrian Cristea (53), clujenii au preluat conducerea prin golul lui Pele (58), iar Caffaso (68) a marcat a doua sa reuşită în acea partidă, egalînd. Adrian Cristea (74) a înscris din nou, iar Tony (90Ă2) a consfinţit victoria cu 4-2 pentru clujeni.
Autogolul salvator
Apoi, în vară, în al doilea amical, ardelenii au remizat, 4-4, cu Dinamo Dresda (Zweite Bundesliga). A fost 1-0 la pauză, apoi scorul a ajuns la 3-1 pentru români, nemţii au egalat în doar 8 minute, Unguruşan (86) a readus echipa lui Badea în avantaj, iar George Buşcă, fiul patronului de la U, Florian Walter, şi-a dat un autogol în ultimele secunde de joc. Aceasta după ce Abrudan a mai fost la un pas de autogol, cu un minut mai devreme!
Alte întîmplări ciudate de la U Cluj - Petrolul (3-2)
- "Găzarii" au făcut multe faulturi în zona propriului careu de 16 metri. Claudiu Niculescu, un executant redutabil, a mulţumit de oportu