Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET-ROBOT: Cum arată fraudatorul din marile şi micile firme

Publicat in Adevarul, sâmbătă 28 iulie 2012 ·

Este angajat de cel puţin 10 ani în firmă, are o vârstă de 36 până la 45 de ani şi lucrează în departamentul Financiar al companiei. Acesta ar fi portretul-robot al fraudatorului, potrivit unui studiu al companiei de servicii profesionale KPMG.

„Directorii executivi comit mai multe fraude, conform studiului global KPMG, care a evidenţiat faptul că directorii generali au fost implicați în 26% din cazurile de fraudă analizate – faţă de 11 procente în cazul studiului similar efectuat în 2007.

Studiul “Cine este fraudatorul tipic?” analizează caracteristicile fraudelor pe baza a 348 de cazuri investigate de KPMG în 69 de țări.

Jimmy Helm, Partener KPMG, şi coordonatorul echipei de Investigare a Fraudei din cadrul KPMG din Europa Centrală şi de Est, subliniază: „Creşterea implicării directorilor executivi în cazuri de fraudă este un semnal de alarmă pentru companiile de pretutindeni. Efectele recesiunii economice asociate presiunilor pentru a atinge obiective de performanţă pot crea o tensiune semnificativă în rândul conducerii, rezultând în manipularea rezultatelor financiare“.

Trece mai uşor peste controalele interne

Studiul global a scos la iveală faptul că fraudatorul tipic este bărbat, cu vârsta între 36 și 45 de ani, lucrează în cadrul departamentului financiar sau are un rol legat de partea financiara, este în companie de mai mult de 10 ani și deține o poziție în conducerea executivă. Frecvent, acești indivizi vor putea trece mai ușor peste controalele interne și au acumulat un capital de încredere important. Ei sunt cei mai predispuși sa se implice in deturnare de fonduri sau frauda pe partea de achiziții.

În România, lucrează la Achiziţii

Richard Perrin, Partener KPMG în România în cadrul departamentului de Consultanţă în afaceri, remarcă faptul că „în Romania, fraudatorul tipic lucrează de obicei în cadrul departame

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Petromidia | Autoritățile au instaurat Planul Roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 19 minute
Autoritățile din Constanța au instaurat Planul Roșu de Intervenție după ce s-a produs o explozie în interiorul rafinăriei Petromidia din Năvodari, pompierii intervenind cu mai mult ecchipaje și echipamente speciale de stingere a focului, anunță ISU

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 35 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

România marchează astăzi 20 de ani de la intrarea în NATO în vremuri de ameninţări ruseşti. Mesajul lui Klaus Iohannis, candidat la funcţia de secretar general al Alianţei

Mediafax acum 46 minute
„Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. În cei 20 de ani de apartenenţă la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alia

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 46 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 18 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 43 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale