Sunt dependent de Parcul IOR, tubul de oxigen al cartierelor Balta Albă, Titan şi Dristor. După ce primarul Negoiţă al Sectorului 3 (Liviu, ăla gospodar, de la PDL, în perioada 2004-2012, nu Robert, pesedistul câştigător la alegerile locale de anul trecut) l-a transformat într-un parc european, perimetrul verde străjuit de blocuri înghesuite şi de artere aglomerate se numeşte “Alexandru Ioan Cuza”.
Oamenii folosesc însă, în continuare, denumirea veche pentru parcul tăiat la mijloc de bulevardul Liviu Rebreanu: IOR pentru zona de la nord de pod, Flax – pentru aria situată la sud de acelaşi pod. Merg în IOR din 1988, de când am ajuns în Bucureşti şi n-am mai plecat, aidoma altor sute de mii de provinciali care au strâmbat din nas la venire şi au ajuns să se îndrăgostească de Capitală.
Când capetele oamenilor capătă feţe
Lavinia Bălulescu se bucură adesea de frumuseţea IOR-ului. Şi parcul se bucură, desigur, de frumuseţea Laviniei FOTO Alin Paicu
Lavinia Bălulescu, colega mea tânără şi talentată, a scris un text minunat despre cei care au fost adoptaţi de oraşul antipatic şi, deopotrivă, seducător. Ea a venit de la Timişoara în toamna lui 2012, cu valiza plină cu emoţii, ca orice poet, alegând Capitala pentru un job provocator. “Lavinucea”, cum o alintă apropiaţii, a scris un text minunat despre cei care cad pradă mirajului bucureştean.“O dată la două zile, mai inventezi un Bucureşti. Unul dintre aceste oraşe e violent, altul e albastru, altul e îndrăgostit, al patrulea e copleşitor şi trist, de exemplu Bucureştiul numărul nouă e jucăuş, iar Bucureştiul şaişpe e o seară tâmpită în care nu vrei să te vezi nici măcar pe tine în oglindă. De fapt, asta e ceea ce faci zi de zi: construieşti câte un Bucureşti, până când literele B, C, E nu mai au sens împreună, până când capetele oamenilor capătă feţe, până când pe toate străzile cresc di