Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dacă porumb nu s-a făcut, bine că plouă cu mici!"

Publicat in Adevarul, vineri 17 august 2007 ·

Ţăranii adunaţi din mai multe judeţe la bâlciul de la Giurgiu s-au bucurat de tiribombe, înecându-şi amarul în bere, după recolta slabă de anul acesta. Tradiţia bâlciurilor din

Ţăranii adunaţi din mai multe judeţe la bâlciul de la Giurgiu s-au bucurat de tiribombe, înecându-şi amarul în bere, după recolta slabă de anul acesta. Tradiţia bâlciurilor din mediul rural e veche de sute de ani

Hai, lasă necazurile, sărăcia, seceta, măcar o clipă să uităm de ele şi să ne distrăm de mama focului la bâlci. În căluşei şi carusel, în trenuleţe care "zboară" pe şine, să tragem la ţintă în piramidele din cutii de conserve. Şi să mâncăm mititei, nenică, d-ăia făcuţi la cărbuni, chiar în faţa teraselor în care se bea bere la pahar din plastic. Iar totul e cât se poate de ieftin, ca pentru buzunarele celor care formează "talpa" ţării. Aşa e la bâlciul ţăranilor, la Giurgiu.

Dacă numai de necazuri ne ţinem, o să ajungem la balamuc. Mai trebuie să se şi distreze omul. Aşa îmi zice o femeie de 61 de ani din comuna Slobozia, care tocmai coborâse din carusel şi se uita la trenuleţ. Ar fi vrut să se dea şi în ăla, dar nu mai avea parteneră de distracţie.

Veniseră mai multe femei din acelaşi loc, toate pensionare, dar acum se împrăştiaseră. "S-or fi dus la mititei", e de părere Alexandra Doncea. O întreb dacă nu-i e frică să se urce în maşinăriile astea, că la o vârstă înaintată mai are omul probleme cu inima sau alte organe. "Îmi place", e categorică interlocutoarea mea, care vrea să trăiască clipa, pentru că nu ştie dacă "mai apucă la anul".

Bâlciul pe care l-am descoperit zilele trecute în oraşul Giurgiu se organizează o dată pe an. Am avut noroc să prind chiar ultima zi a evenimentului, pe 15 august, după ce fusese deschis chiar la începutul lunii.

Divizia de grătare

Era lume acolo de nu te mai înţelegeai om cu persoană, vorba aia, că, dac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 43 minute
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Republica Moldova: Maia Sandu, favorită în cursa pentru un nou mandat prezidenţial (sondaj)

HotNews acum 29 minute
Preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova, Maia Sandu, este favorită în perspectiva viitoarelor alegeri prezidenţiale din toamnă, în timp ce principalul său contracandidat, fostul preşedintele pro-rus Igor Dodon, a scăzut în preferinţele alegător

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 4 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 8 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale