Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful BCR: Orice guvern care nu dă 5% creştere economică ar trebui înlăturat de electorat

Publicat in Adevarul, luni 18 noiembrie 2013 ·

România este o ţară cu un grad redus de îndatorare şi un potenţial înalt de creştere economică, iar orice guvern care nu va putea oferi, pe termen mediu, un nivel de creştere a PIB de cel puţin 5% ar trebui eliminat de electorat, apreciază preşedintele BCR, Tomas Spurny.

„Există o discuţie despre cât ar trebui să fie creşterea economică. Realist vorbind, ar trebui să fie la 5%. Asta ar trebui să fie ţinta şi orice guvern care nu dă 5% ar trebui să fie înlăturat de către electorat şi electoratul ar trebui să ceară o creştere de 5%“, a spus Spurny, la o conferinţă organizată de „Ziarul Financiar“.

Ulterior, el a nuanţat, în afara conferinţei, arătând că orice guvern ar trebui să asigure cadrul pentru o creştere economică de 2-3% în următorii doio ani, pentru ca mai apoi să ajungă la ritmuri mai înalte de creştere, care să permită o recuperare a declajului de PIB pe locuitor între nivelul din România şi media UE.

„Dacă aş fi politician în România aş spune public: trebuie să îndatorăm ţara la 60% din PIB cât mai repede posibil, asumându-ne să construim şi să oferim x mii kilometri de autostradă, să punem apă şi canalizare în ţară (...) dar cineva trebuie să spună deschis că această politică de austeritate nu va mai continua“, a mai afirmat Spurny, potrivit Mediafax.

Potrivit şefului BCR, România este cea mai bună alegere din Europa din punct de vedere al costului forţei de muncă, aflat la treime din media UE, şi al taxării. În ceea ce priveşte dezvolatrea infrastructurii, Spurny afirmă că ar trebui să reprezinte principalul obiectiv al guvernului.

„Datoria României costă cât cea a Italiei în prezent, este incredibil, dar este o realizare importantă. Trebuie să împrumutăm bani, pentru că acum banii sunt disponibili şi întrebarea este cât vor mai fi ei disponibili, având în vedere starea lucrurilor în Europa şi la n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 42 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 56 minute
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 27 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 56 minute
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Primul Tesla Pop-Up Store din România, în Iulius Town Timișoara (P)

Timpolis acum 19 minute
  Sursă foto: IUlius Town Tesla a deschis primul magazin Tesla Pop-Up din România în Iulius Town Timișoara. Model Y și Model 3 sunt cele două mașini expuse în cadrul locației, iar cei care doresc un test drive se pot programa pe site-ul oficial al T

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

USR depune plângeri la ANI şi DNA împotriva „caracatiţei” lui Piedone

Mediafax acum 27 minute
„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, da

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°