Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Târgul de iarnă a fost inaugurat cu vin fiert şi multe luminiţe FOTO

Publicat in Adevarul, joi 9 decembrie 2010 ·

Atmosfera de sărbătoare s-a oprit în centrul oraşului, în Piaţa Revoluţiei, unde pe lângă instalaţiile viu cololare a mai poposit un brad de patru metri şi zece căsuţe din lemn.

Slobozenii pot găsi la târgul de iarnă vin fiert, cozonac, globuleţe, murături, jucării, sănii, flori, miere, carne şi mititei la grătar, purcel la proţap şi multe alte produse specifice sărbătorilor. Aseară, la inaugurare, Piaţa a fost asaltată de zeci de părinţi care au venit împreună cu micuţii curioşi să-l vadă pe Moş Crăciun. Oferta este foarte bogată, iar chiria este modică.

„Am închiriat o căsuţă de la Primărie şi avem la vânzare de la brăduţi şi sănii, până la moşi crăciuni, ursuleţi şi jucării. Este ceva nou pentru oraşul nostru şi am mai văzut aşa ceva doar în Sibiu“, spune Dumitru Telea, unul dintre comercianţii din Piaţa centrală.

Peste câteva zile în vecinătatea căbănuţelor va fi amplasată şi scena care va găzdui colindătorii, dar şi spectacolul din seara de Revelion. „Mă bucur că au venit atât de mulţi slobozeni şi sper că acest loc îi va face pe oameni să uite, măcar pentru o clipă, de grijile cotidiene“, spune Valentin Băcanu, viceprimarul Sloboziei, care a aprins aseară bradul de patru metri, confecţionat în totalitate din beculeţe.

Târgul de iarnă va rămâne deschis până pe 7 ianuarie, timp suficient pentru ca fiecare slobozean să se bucure de magia sărbătorilor de iarnă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Nicuşor Dan anunţă că şefa Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, după ce a fost inculpată de DNA

G4Media acum 24 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat, joi, că şefa Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Gabriela Oana Sivache, va fi înlocuită azi din funcţie, pentru că parchetul îi interzice să ocupe funcţia de director pentru 60 de

OFICIAL: Plafonarea RCA a fost prelungită cu încă trei luni

Wall-Street.ro acum 24 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA, conform Agerpres. Încă de ieri, când se vehicula acest scenariu, asociațiile din domeniu au reacționat negativ la o c

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa: Cu toată lipsa de modestie, am scris o pagină de istorie în cartea autorităţii

News.ro acum o ora
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, renunţă la funcţie după ce a devenit candidatul PSD la Primăria Constanţa. El precizează că rămâne ”comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean Constanţa (s

O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital

HotNews acum 41 minute
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis. Masina de ambulantaFoto

UPDATE - Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc/ O persoană a murit, iar alte cinci persoane vor fi duse la spital

News.ro acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc, joi, în judeţul Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc. Cinci persoane aflate în autoturisme vor fi duse la spital, pentru o a şasea victimă fiind făcute manevre de resuscitare. Ulterior, a fost d

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Putin: Ideea că Rusia ar ataca state NATO precum Polonia este o „prostie”

G4Media acum o ora
Vladimir Putin a afirmat că acuzațiile potrivit cărora Rusia ar putea efectua atacuri asupra unor state NATO sunt un „un nonsens complet”, potrivit Sky News. Într-un discurs ținut aseară în fața piloților forțelor aeriene ruse, el a declarat că țara

Cazuri fără precedent de gripă aviară descoperite în Statele Unite la vacile de lapte

G4Media acum o ora
Vaci de la ferme de lapte din statele americane Texas și Kansas au fost depistate pozitiv la o tulpină contagioasă de gripă aviară, au anunțat miercuri autoritățile agricole din Texas, subliniind un „eveniment fără precedent”. Este pentru prima dată

Antibiotice Iaşi a pus în funcţiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura peste 26% din necesarul de energie electrică

News.ro acum 2 ore
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, a anunţat că a pus în funcţiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, care va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei. Noua facilitate va prod

Vremea

București
acum

17°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

14°
joi

7°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale