Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Cutia milei afectată serios de recesiune

Publicat in Adevarul, vineri 16 octombrie 2009 ·

Craiovenii spun că nu îşi mai permit să dea acatiste, iar de donaţii nici nu se mai pune problema. Preoţii dau vina pe criza economică şi pe faptul că tot mai mulţi olteni au rămas fără un loc de muncă.

Oamenii care în urmă cu făceau şase luni donaţii cer  acum sprijinul slujitorilor Domnului.„Recunosc că nu am mai pus demult bani la cutia milei.Dacă înainte lăsam câteva sute de lei pe săptămână la biserică, acum numai am de unde.Am ajuns să trăim mai rău ca înainte de revoluţie.O să ajungem să numai avem nici măcar un leu să putem dăm un acatis pentru familia noastră“, a spus Ionela Mateescu, de 62 de ani din Craiova.

 

Servicii pe bani puţini

Vasile Motorga, preotul Biserici Sfinţii Apostol susţin că vânzările produselor au scăzut cu mai mult de 20%.„Dacă oamenii cumpărau până acum patru lumânări, acum au renunţat la două.Şi banii pentru serviciile prestate numai sunt la fel.Dacă până acum un an oamenii ne dădeau 10 lei, acum abia dacă mai dau un leu. Lumea este săracă, iar nu se ştie cu exactitate cam peste cât timp vom ieşi din acest imaps“, a povestit părintele.

Contribuţia de la oameni a scăzut

Biserica ortodoză a început să o ducă din ce în ce mai rău. Contribuţia din partea locuitorilor Băniei a scăzut şi ea.„ Acum dintr-un număr de 100 de craiovenii,abia dacă unul mai vine el la noi să achite. Toţi banii pe care noi îi strângeam îi investeam la rândul nostru în reconstrucţia bisericii sau unde mai era nevoie.Acum trebuie să ne descurcăm cum putem“,a mai spus Vasile Motorga, preotul Biserici Sfinţii Apostol.

Enoriaşii consideră că biserica ar trebui să fie ajutată mult mai mult.„Nu este normal să vedem în unele cartiere, construcţii ale unor lăcaşe de cult care nu au mai fost refăcute din cauza crizei finaciare.Este normal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 35 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 12 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 19 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 41 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 49 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°