La examenul grilă pentru ocuparea celor 13 posturi de asistenţi medicali, susţinut luni, s-au înscris 48 de candidaţi. Marţi vor fi afişate rezultatele la prima probă, iar miercuri va fi proba finală care constă în susţinerea unui interviu.
Emoţii pentru candidaţii la unul din cele 13 posturi de asistenţi medicali disponibile la Institutul de Oncologie din Iaşi. La examenul care s-a desfăşurat luni s-au înscris 48 de candidaţi, însă numai 44 dintre ei s-au prezentat pentru a susţine testul grilă. Marţi vor fi afişate rezultatele acestei prime probe, iar miercuri, cei care au obţinut notă de trecere vor susţine un interviu.
Institutul de Oncologie va avea 340 de paturi pentru bolnavi şi între 540 şi 640 de angajaţi. Doar 390 dintre posturi vor fi scoase la concurs, restul fiind ocupate prin transferul personalului de la Clinicile de Oncologie şi Hematologie de la Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi.
Luptă strânsă pentru posturile de la Institutul de Oncologie
Iaşi: Bolnavii de cancer, umiliţi la Oncologie
Iaşi: Bolnavii de cancer, fără aparatul vieţii
Reprezentaţii sănătăţii au anunţat că de la 1 februarie, bolnavii vor putea să fie internaţi la Institutul Regional de Oncologie.
Pentru ridicarea şi dotarea cu aparatură a clădirii au fost investite din 1996 şi până în prezent aproximativ 85 de milioane de euro.