Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Alexandra Balahur-Dobrescu, cel mai bun student român în străinătate în 2011: ”M-am străduit să fac totul extraordinar”

Publicat in Adevarul, marți 8 ianuarie 2013 · ·

În 2011, Liga Studenţilor Români în Străinătate a premiat-o pe Alexandra Balahur-Dobrescu (28 de ani) cu titlul de cel mai bun student român în străinătate, în prezent ea fiind cercetător post-doctoral la Joint Research Centre (JRC) al Comisiei Europene. Alexandra a absolvit Facultatea de Informatică din Iaşi, în 2007 şi în 2011 a primit titlul de Doctor European cu nota maximă (10).

A publicat peste 50 de lucrări, iar din 2010 este organizatorul principal al „Workshop on Computational Approaches to Subjectivity and Sentiment Analysis“ din cadrul celei mai importante conferinţe internaţionale în domeniul Procesării Limbajului Natural (NLP), aceasta fiind marea ei pasiune, în care poate să-şi folosească abilităţile pentru matematică, informatică şi cele cinci limbi străine.

Alexandra a lucrat ca cercetător şi a predat la diferite instituţii de învăţământ şi cercetare din Germania, Spania şi Italia. A ajuns la Comisia Europeană după un stagiu de şase luni în timp ce îşi făcea doctoratul la Universitatea din Alicante, în 2009, iar după ce a obţinut diploma de doctor spune că a avut de ales între trei burse: „Juan de la Cierva”, o bursă post-doctorală prestigioasă oferită de Ministerul Educaţiei spaniol, o poziţie de cercetător post-doctoral la New York University şi una la JRC (CE).

„În final am ales-o pe cea de la JRC, pentru nivelul înalt al cercetării care se face aici şi mediul foarte multicultural, competitiv şi foarte stimulativ“.

”Adevărul” vă redă interviurile cu ultimii trei câştigători ai titlului LSRS de „Studentul Român al Anului din Străinătate”, în promoţiile 2009-2011

Cum ai ajuns să fii cercetător post-doctoral la European Comission Joint Research Centre?

În timpul doctoratului, în 2009, am aplicat la un traineeship la Joint Research Centre şi, în urma unei competiţii de dosare şi a unui i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum o ora
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 45 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Moarte suspectă: Poliţist de penitenciar, găsit FĂRĂ SUFLARE într-o benzinărie din Focșani

Gandul acum 27 minute
Un poliţist de penitenciar a fost găsit, joi, fără suflare, într-o benzinărie din Focşani. Anchetatorii au deschis un dosar de moarte suspectă și fac cercetări în acest caz. Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, despre faptul

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum 48 minute
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Rafila: În România, circa 20% din totalul cheltuielilor din sănătate sunt suportate de pacienţi

Mediafax acum 32 minute
„Ieri (miercuri - n.r.) am venit de la reuniunea miniştrilor Sănătăţii de la Bruxelles. Unul dintre principalele elemente de discuţie este contribuţia pacienţilor, contribuţia personală a pacienţilor pentru servicii medicale şi medicamente. În Român

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°