Ciulei, pe lângă schimbarea de soartă a unor piese pe care le-a remodelat cu harul lui superb, a schimbat şi macazul de destin al unor oameni, deschizându-le căi nebănuite care le-au înflorit viaţa, care le-au făcut o carieră cu zbor înalt. Toţi actorii care au atins excelenţa sub bagheta maestrului Ciulei au recunoscut că personalitatea teribilă a maestrului parcă le-a conectat la alte voltaje existenţa. Iată un destin recroit superb de maestrul Ciulei. Este vorba de marele nostru actor, de regizorul deştept, de omul fascinant Horaţiu Mălăele. Povestea lui Mălăele este tulburătoare.

Coborâse puiul de oltean din Tg. Jiul natal cu diploma de bacalaureat în buzunar. Şi simţindu-şi talentul de grafician se înscrisese la Institutul de Arte Plastice pentru a da concurs de admitere. Mai erau două zile până la examenul de arte plastice şi junele Mălăele a plecat de la căminul din Grozăveşti să se aerisească plimbându-se prin Cişmigiu. S-a dat jos din troleibuz la Kogălniceanu, dar n-a luat-o spre Cişmigiu, ci a apucat-o pe stră­duţa care trecea prin spatele Teatrului Bulandra. Acolo dădeau ferestrele cabinelor de actori. Plimbându-se agale pe trotuar vii­torul student la pictură, Mălăele, deodată aude printr-o fereastră deschisă două voci puternice dar catifelate. Rămâne parcă pironit pe trotuar recunoscând glasurile lui Ciulei şi Caragiu. Cei doi maeştri discutau aprins despre o piesă. Fermecat, tănărul Mălăele rămâne să-i asculte de pe trotuar. Şi vine momentul în care la fe­reastră apare Liviu Ciulei, care îşi aruncă pe geam mucul de ţigară.

Ei, şi aici intervine joaca destinului. Chiştocul ţigării marelui om de teratru şi film îi pică exact în cap lui Horaţiu Mălăele. Şi deodată se răstoarnă toate judecăţile tânărului oltean. Se întreabă cu îndreptăţire Mălăele de ce oare restul de ţigară a maestrului Ciulei mi-a picat tocmai mie în cap? Nu cum­va este un