Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) trebuie schimbat radical si "gandit prin prisma cetateanului - contribuabil caruia trebuie sa i se permita sa identifice usor orice informatie despre achizitiile din Romania", sustine Institutul pentru Politici Publice (IPP), in urma unei analize nationale cu privire la problemele din sistemul de achizitii publice. "Daca SEAP nu permite unui cetatean urmarirea tuturor acestor aspecte, nici autoritatile contractante nu fac eforturi, din proprie initiativa, in acest sens", avertizeaza IPP, mentionand, spre exemplu, faptul ca "Presedintia refuza sa puna la dispozitia IPP informatii detaliate despre contractele de achizitii incheiate in ultimii ani, folosind un tertip care excede prevederile legii accesului la informatii de interes public".
Institutul pentru Politici Publice arata ca, anual, in SEAP se inregistreaza peste 80.000 de proceduri de atribuire de contracte din bani publici, insa informatiile despre derularea contractelor nu sunt disponibile in prezent de o maniera centralizata si usor accesibila publicului: "Sistemul electronic, ca de altfel intreaga legislatie din domeniu, nu au fost concepute din perspectiva respectarii dreptului cetateanului la informatii, acesta fiind si beneficiarul ultim al oricarei investitii din bani publici. Un contract pentru o lucrare de modernizare a unui drum judetean in valoare de peste 40 de milioane de euro, incheiat de un Consiliu Judetean cu firma care, intamplator castiga cei mai multi bani din contracte cu statul, ajunge sa fie modificat de nu mai putin de 10 ori, iar valoarea insumata a actelor aditionale la contract sa fie mai mare decat valoarea contractului insusi - iar aceste informatii nu sunt cunoscute decat de cele doua parti direct implicate, ca si cand investitia nu s-ar realiza pentru interesul cetatenilor".
Astfel, explica IPP, "transparenta r