Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai grijă pe unde calci, mergi pe un câmp minat!

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2012 ·

Teritoriul Republicii Moldova este presărat cu aruncătoare de mine, proiectile şi grenade. Cel mai grav este că nimeni nu ştie câte muniţii active sunt încă ascunse în pământ

Obiectele explozive au rămas după cel de-al Doilea Război Mondial sau în urma conflictului armat de pe Nistru, dar în ultimii ani geniştii moldoveni au tot mai mult de lucru. Situaţia este alarmantă mai ales pentru faptul că numărul victimelor creşte de la an la an, chiar pe timp de pace.

Anul trecut, specialiştii au dezamorsat 2.200 de mine, iar în 2012 - 1.800. Până în 2010, în medie erau găsite în jur de 500 de explozibile pe an. Mihail Semionov, comandantul Batalionului Geniu „Codru“, din cadrul Armatei Naţionale, explică numărul în creştere al muniţiilor depistate prin procesul de eroziune a solului şi inundaţii, care le scot la suprafaţă.

„Cel mai des le descoperim aruncătoare de mine în raioanele Ungheni, Ştefan Vodă, Căuşeni. Proiectilele de artilerie le identificăm la Cantemir, Cahul, Orhei, Nisporeni şi Hânceşti. La Dubăsari, Criuleni, Bender şi Varniţa au fost găsite mine antipersonal. În Nordul Moldovei mai rar sunt astfel de situaţii, totuşi acolo am identificat grenade antitanc, grenade de mână şi cartuşe. Toate sunt extrem de periculoase“, atenţionează locotenent-colonelul. Obiectele explozive sunt depistate deseori de localnici, care, din necunoaştere, îşi pierd viaţa în urma deflagraţiei. De exemplu, un bărbat de la Teleneşti, în timp ce săpa temelia unei case, a găsit o mină şi a lovit-o de un par ca s-o cureţe de noroi. Din acelaşi motiv au murit, recent, şi doi copii din Orhei.

VICTIMELE NECUNOAŞTERII

„Este foarte grav că oamenii nu-şi dau seama la ce pericol se expun. Zilele trecute, în casa unui cetăţean din Soroca au fost descoperite mai multe grenade. Omul le colecţiona. O altă persoană, din Călăraşi, aduna muniţie de artilerie, punând astfel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum o ora
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 37 minute
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum 22 minute
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum o ora
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°