Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fanii îl cer, dar el nu mai poate! Motivul pentru care Mutu va fi rezervă şi cu Olanda

Publicat in Pro Sport, duminică 14 octombrie 2012 · ·

Pentru meciul de mâine, Victor Piţurcă nu ia în calcul titularizarea lui Adrian Mutu.

Adrian Mutu va fi doar rezervă contra Olandei pentru că nu este pregătit fizic şi are câteva kilograme în plus.

Piţurcă a surprins cu titularizarea lui Grozav la Istanbul. Mulţi au privit circumspecţi această mutare, care până la urmă s-a dovedit a fi câştigătoare. Iniţial, planul selecţionerului a fost ca în primul meci să mizeze pe fotbalişti cu o condiţie fizică foarte bună, pentru ca împotriva olandezilor să meargă pe mâna celor cu experienţă. Declaraţia lui Piţurcă, conform căreia are de gând să facă două-trei schimbări pentru meciul de mâine, a intrigat şi mai mult opinia publică, care a crezut că Mutu va fi titular pe Naţional Arena, mâine seară. Totuşi, reacţia lui Piţurcă de a-l folosi mai puţin contra turcilor a fost semnul clar că nu va conta prea mult pe Mutu nici contra Olandei. Chiar şi declaraţiile atacantului de la finalul partidei demonstrează că selecţionerul a dorit să îl folosească mai mult. „normal că mi-e greu să fiu rezervă. În plan era să joc 30 de minute, dar am jucat mai puţin. Încă nu pot să ţin ritmul”, a spus „Briliantul”. Tricoul mulat a relevat la Istanbul un Mutu mai puţin suplu ca altădată.

Popescu şi Hagi cred în Piţurcă

Folosirea lui Mutu în această „dublă” a stârnit opinii şi în rândul foştilor fotbalişti. Gică Popescu este de părere că Mutu nu mai este la forma care l-a consacrat. „Adrian trebuie să accepte realitatea. În condiţiile actuale, el nu poate fi titular în faţa lui Bogdan Stancu. Piţi a făcut cea mai bună echipă cu Turcia“. Şi Hagi îi dă credit total lui selecţionerului: „Piţi ştie cel mai bine pe cine bagă în teren. A dovedit că face bine această echipă. Este un antrenor care-şi asumă toate deciziile”.

Fanii îl vor titular

Chiar dacă planurile lui Piţurcă pentru î

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 2 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum o ora
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Gandul acum 10 minute
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum 49 minute
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Florin Roman (PNL): Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie

G4Media acum o ora
Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că „noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”, transmite Agerpres. „Eu ştiu că aici vă e

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 3 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum o ora
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°