Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR a făcut show cu Oţelul, dar a fost departe de recordul all-time al Ligii I! Ce echipă învingea ultima oară cu 7-2, în urmă cu 23 de ani

Publicat in Pro Sport, marți 8 octombrie 2013 ·

CFR Cluj şi Oţelul Galaţi s-au întâlnit în ultimul meci al etapei a X-a, o confruntare a unora dintre echipele cu pretenţii ce suferă cel mai mult în acest sezon. Contrar aşteptărilor, partida a fost cea mai spectaculoasă a rundei, cu nu mai puţin de 9 reuşite şi o sumedenie de alte faze de poartă. CFR s-a impus cu 7-2, iar Ogbu a marcat o triplă, în timp ce la oaspeţi Henrique a redus din proporţiile dezastrului cu o dublă.

Ultimul meci disputat în Liga I în care o formaţie a reuşit să marcheze de 7 ori a avut loc în urmă cu aproximativ 3 ani, pe 26.09.2010, când Rapid trecea de Victoria Brăneşti cu 7-1. În schimb, ultimul 7-2 a avut loc pe 20 noiembrie 1990, la un Dinamo - Universitatea Cluj.

Clujenii au fost totuşi departe de recordul all-time al primei ligi din România, înregistrat în 1947 în meciul Carmen Bucureşti - Prahova Ploieşti 13-0.

CFR Cluj şi Oţelul Galaţi s-au întâlnit în ultimul meci al etapei a X-a, o confruntare a unora dintre echipele cu pretenţii ce suferă cel mai mult în acest sezon. Contrar aşteptărilor, partida a fost cea mai spectaculoasă a rundei, cu nu mai puţin de 9 reuşite şi o sumedenie de alte faze de poartă. CFR s-a impus cu 7-2, iar Ogbu a marcat o triplă, în timp ce la oaspeţi Henrique a redus din proporţiile dezastrului cu o dublă.

Ultimul meci disputat în Liga I în care o formaţie a reuşit să marcheze de 7 ori a avut loc în urmă cu aproximativ 3 ani, pe 26.09.2010, când Rapid trecea de Victoria Brăneşti cu 7-1. În schimb, ultimul 7-2 a avut loc pe 20 noiembrie 1990, la un Dinamo - Universitatea Cluj.

Clujenii au fost totuşi departe de recordul all-time al primei ligi din România, înregistrat în 1947 în meciul Carmen Bucureşti - Prahova Ploieşti 13-0.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 12 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 10 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°