John Carlos, medaliat cu bronz la JO din 1968 şi faimos pentru pumnul ridicat către văzduh pe podium, în semn de protest, a scris o carte în care povesteşte însemnătatea acelui gest.
Sprinterul american John Carlos a cucerit bronzul în proba de 200 de metri de la Jocurile Olimpice din 1968, de la Mexico City. Este însă mai celebru pentru gestul său de pe podium, unde, alături de compatriotul său Tommie Smith, medaliat cu aur, au lăsat capul în pământ şi au ridicat pumnul înspre cer, într-un protest împotriva rasismului. Cei doi atleţi de culoare au sosit la premiere desculţi, ca semn al sărăciei populaţiei afro-americane. Simbolul "Black Power" a rămas un moment controversat în istoria Olimpiadelor. Carlos a susţinut mereu că nu a fost vorba despre ceva separatist sau superior, ci despre un protest împotriva injustiţiei şi inegalităţii rasiale şi etnice. Salutul acela însă i-a costat însă scump. Au fost daţi afară din satul olimpic şi au primit ameninţări cu moartea mult timp după încheierea Jocurilor Olimpice.
Carlos a mai alergat foarte puţin după acea Olimpiadă, a jucat fotbal american şi a fost antrenor de atletism într-un liceu. Acum are 66 de ani şi tocmai a terminat de scris cartea autobiografică "The John Carlos Story: The Sports Moment That Changed the World."
Popularitate extinsă
Ce l-a determinat să scrie această carte acum? "Am simţit că îmbătrînesc şi că trebuie să las ceva copiilor şi nepoţilor. Circulă foarte multe poveşti despre mine. Am vrut ca oamenii să ştie cine sînt cu adevărat", spune fostul atlet. Americanul de culoare crede că imaginea sa în Statele Unite a fost greşită. "Toată lumea a crezut că sînt un balaur care scuipă foc şi care îi urăşte pe albi, care urăşte America. Nimic mai departe de adevăr. Eram preocupat numai de ceea ce era corect şi ceea ce era incorect", îşi aminteşte Carlos momentele din 1968.
I-a