Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile care au reuşit să învingă criza

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 11 martie 2013 ·

Dacia, companiile din energie, retailerii alimentari, firmele din segmentul IT&C au reușit să câștige sume impresionante chiar și în timpul recesiunii Sursa: CODRIN PRISECARU

Prin exemplul propriu, aceste companii ar putea încuraja alţi antreprenori să dezvolte business-uri de succes, spun analiştii. În 2011, în topul primelor zece cele mai rentabile companii, patru locuri sunt ocupate de companii din petrol şi energie. Petrom se detaşează drept cea mai profitabilă companie din economie. Pentru 2012 a anunţat un câştig de aproape un miliard de euro. Deşi nu se poate spune că nu a contat propria strategie, domeniul energetic este unul profitabil în sine. La unele companii, succesul nu s-a datorat însă sectorului.

Lider în inovaţie

Este cazul Dacia, cel mai mare exportator local, de departe cea mai inovativă companie din România. Deşi piaţa autovehiculelor noi a fost în permanentă contracţie, Dacia a reuşit creşteri interesante. Una din cheile succesului: diversificarea. Dacia a scos an de an modele noi prin lărgirea gamei de Logan şi Sandero, lansarea Duster şi Lodgy. În prezent, dispune de cea mai tânără gamă din Europa. Dacia este acum prezentă în 41 de ţări. O altă cheie a succesului a fost adaptabilitatea. „Am revăzut întreaga structură de costuri păstrând doar ceea ce agreează clientul”, preciza recent Arnaud Deboeuf, director în cadrul Renault.

IT-ul e rege

Într-un raport recent, analiştii băncii austrice Erste spuneau că modelul Dacia ar trebui replicat în România. Mai atrăgeau atenţia că avem nevoie de mai mulţi specialişti. Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, spune că un domeniu care ar trebui încurajat în România este cel IT. În prezent în sectorul informatic nu lucrează decât 28.000 de persoane. El sugerează că numărul informaticienilor ar trebui crescut la circa 100.000 pentru a sp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie din București și-a înjunghiat soțul de două ori în decurs de 13 ore. Bărbatul a cerut ajutor după a doua agresiune

HotNews acum 54 minute
O femeie din București a fost reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la interval de 13 ore, transmite News.ro. Starea bărbatului este critică. atac cu cutitulFoto: blickwinkel / Alamy / Alamy / Profimedia După a doua agresiune, bărbatul

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila / Ce spun oficialii / Armata i-a dat raportul premierului

Mediafax acum 2 ore
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

Parlamentul se reuneşte marţi pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la NATO

Mediafax acum o ora
Deputaţii şi senatorii se reunesc marţi, 2 aprilie, începând cu ora 15.00, pentru a participa la şedinţa comună convocată pentru a marca trecerea a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de existenţă a NATO, potri

Dosarul Ferma Dacilor: Cornel Dinicu scapă de arestul la domiciliu. Decizia este definitivă

HotNews acum o ora
Cornel Dinicu va fi eliberat sub control judiciar după ce Tribunalul Prahova a respins vineri, printr-o decizie definitivă, solicitarea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu, potrivit deciziei publicate pe portalul justiției. Cornel Di

Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmuleţul în care o întâmpină şi o pupă la scara avionului a devenit viral - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul libanez Najib Mikati a fost victima unei gafe nevinovate miercuri, când a confundat-o pe o asistentă cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, şi a pupat-o la scara avionului, unde îşi aştepta oaspetele. Înregistrarea video cu momentul a

Italia: Clipe de groază în telescaun. Pasagerii au fost surprinşi de rafale de vânt de 110 km/h - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Imagini surprinse joi după-amiază în Valle d'Aosta, în Alpii italieni, arată cum pasagerii dintr-o instalaţie de telescaun sunt zguduiţi violent de rafale de vânt extrem de puternice, relatează Le Figaro. Vântul s-a înteţit pe neaşteptate la Breuil-

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ministrul de Interne: Începând de duminică, nu vor mai fi controale la frontierele aeriene şi maritime pentru cei care călătoresc către sau dinspre statele membre Schengen/ La graniţele terestre vor fi în continuare verificate documentele de călătorie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a anunţat că, începând de duminică, 31 martie, nu vor mai fi controale la frontierele aeriene şi maritime ale ţării noastre pentru persoanele care călătoresc către sau dinspre statele membre ale spaţiului

Vremea

București
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°