Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai mulţi dintre români stau acasă de Paşte: mănâncă miel, beau vin, cumpără cadouri şi merg la Slujba de Înviere

Publicat in Adevarul, joi 2 mai 2013 ·

Cei mai mulţi din români îşi petrec Paştele acasă cu familia (73%), ocazie cu care mănâncă miel, pască, ouă roşii şi beau vin, conform unui studiu IRES. 85% dintre respondenţi spun că obişnuiesc să participe, în mod obişnuit, la Slujba de Înviere, iar 50% vor cumpăra cadouri pentru cei dragi vor cumpăra.

Românii rămân tradiţionalişti în ceea ce priveşte obiceiurile pe care le au legate de Sărbătorile Pascale. Este concluzia rezultată din studiul realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES în aprilie 2013 cu privire la obiceiurile, percepţiile şi comportamentele românilor cu prilejul Sărbătorilor pascale, fiind al patrulea an consecutiv în care Institutul realizează o cercetare pe această temă.

Mai optimişti de sărbători

Pe un fond de nemulţumire mai puţin acutizat faţă de perioada anterioară Sărbătorilor Pascale din anii precedenţi (69% dintre respondenţi cred că ţara merge într-o direcţie greşită faţă de 76% în 2012, 80% în 2011 sau 77% în 2010), cele mai importante percepţii ale românilor cu privire la această sărbătoare nu s-au modificat în ultimii 4 ani. În plus, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Sărbătorile de Paşti le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii 4 ani – 38% în 2013 faţă de 22% în anul 2011. În acelaşi timp, procentul celor care cred că bugetul pentru aceste sărbători le este afectat de criza economică este mai mic decât în anii precedenţi. Dacă în 2011, 72% dintre respondenţi apreciau că bugetul le este afectat în mare şi foarte mare măsură de criză, iar în 2012 65% dintre intervievaţi spuneau acelaşi lucru, în 2013 cuantumul acestora coboară la 58 de puncte procentuale.

85% dintre români merg la Slujba de Înviere

Cei mai mulţi dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 23 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 13 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 12 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°