Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După moartea lui Osama ben Laden, Al-Qaida nu mai prezintă interes pentru finanţatori

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Moartea lui Osama ben Laden, pe lângă a fi un simbol, a dat o lovitură puternică finanţelor nucleului central Al-Qaida care luptă pentru supravieţuire în munţii pakistano-afgani, susţin mai multe surse, relatează AFP.

Privată de liderul istoric, al cărui nume legendar atrăgea contribuţiile unor familii bogate din regiunea Golfului, Al-Qaida Central se confruntă cu grave probleme de finanţare şi şi-a revizuit în scădere planurile, adăugă aceste surse.

"Când Osama trăia, Al-Qaida avea mai mulţi bani", a explicat sub anonimat responsabilul unui serviciul de securitate din Peshawar, marele oraş din nord-vestul Pakistanului.

"Înainte de moartea sa , am aflat că apăruseră dispute între el şi (succesorul său egiptean Ayman) Al Zawahiri cu privire la bani. Osama dispunea de fonduri iar Al Zawahiri era liderul operaţional".

Aflat acum la conducerea Al-Qaida, Ayman Al Zawahiri nu are şi nici nu va avea influenţa sau conexiunile pentru a colecta fondurile contribuitorilor Golfului iar finanţele mişcării nu au întârziat să se resimtă.

"Este egiptean, asta joacă un rol important", apreciază Riad Kahwaji, director al Institutului de analiză militară pentru Orientul Mijlociu şi Golf (Institute for Near East and Gulf Military Analysis) din Dubai.

"El nu are prestigiul, încrederea, conexiunile. Încă trebuie să se impună ca lider. În Golf, legăturile de familie, de trib sunt fundamentale. Moartea lui ben Laden a fost o catastrofă pentru finanţele Al-Qaida".

O dată cu jihadul anti-sovietic din Afganistan, ben Laden a început să adune fonduri în ţările din regiunea Golfului şi avea turnee în cursul cărora era primit peste tot ca un erou.

Banii merg către talibani

Conform unei surse talibane pakistaneze intervievată de AFP în Karachi, donatorii din regiunea Golfului continuă să finanţeze jihadul antiamerican din regiune, însă talibanii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 39 minute
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum 38 minute
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

VIDEO Taylor Swift a lansat un nou album, „The Tortured Poets Department"

HotNews acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record, transmite News.ro. „Este vorba despre dragoste şi poezie... No

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Intrarea Bulgariei în zona euro ar putea fi amânată cu câteva luni dacă nu îndeplinește ținta de inflație

HotNews acum 39 minute
Dacă Bulgaria nu reuşeşte să îndeplinească ţintele de inflaţie ale Băncii Centrale Europene (BCE) în iunie, aderarea sa la zona euro, planificată în 2025, ar putea fi amânată cu luni de zile, a declarat joi guvernatorul băncii centrale a ţării, tran

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Prognoza meteo 19 aprilie. Unde va fi cel mai cald și unde va mai ploua

Adevarul acum o ora
Meteorologii anunță că vineri, 19 aprilie, temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade, uşor mai scăzute în zonele depresionare, dar mai ridicate pe litoral.

Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3

News.ro acum o ora
Meta Platforms a lansat joi versiuni timpurii ale celui mai recent model de limbaj mare al său, Llama 3, şi un generator de imagini care actualizează imaginile în timp real, la solicitarea utilizatorilor, în timp ce se grăbeşte să ajungă din urmă li

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 9 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°